Dreapta și ieşirea din minciună




 După 1990, românii au înţeles încet ca „revoluţia” a fost o lovitură de stat şi că „schimbarea la faţă a României” era doar una de suprafaţă, dar care subteran asigura supravieţuirea hoitului roşu comunist, acest moroi care încă mişca, un mort viu ce se încăpăţânează să nu plece în ceea lume. Fireşte, ei n-au înţeles nici ce e „dreapta” şi nici măcar dacă între „stânga” iliesciană şi mult declarata „dreaptă” e vreo diferenţă, pentru că deosebirile n-au reuşit să le vadă. Reacţia populară la o mistificare mai mult intuită de populaţie decât înţeleasă în conştient, cea a liberalismului ce dorea să pară de dreapta, a fost clară şi netă: absenteismul masiv de la procesele electorale. Jumătate din populaţia cu drept de vot, uneori mai mult de jumătate, a ales să nu-şi dea girul unor înşelători profesionişti, foşti activişti ai partidului comunist, acum risipiţi în diversele partide ce fac practic aceeaşi politică, de stânga, ele alternând periodic ba la putere, ba în „opoziţie”.

Da, „dreapta” românească de azi e o uriaşă mistificare comunistă care trebuie să înceteze. Omul simplu, deseori credul, alteori doar trăind cu speranţa că „poate de data asta ăştia vor schimba ceva” a aşteptat 25 de ani ca aceleaşi partide să îi aducă, dacă nu bunăstarea promisă din vorbe goale, măcar stabilitatea vieţii de zi cu zi. El nu ştia că „alternanţa la guvernare” din toţi aceşti ani a fost marcată de schimbarea unor politici de stânga, cu alte politici, tot de stânga, dar frumos „ambalate” ca fiind de dreapta. În timpul ăsta, foştii „săraci, dar curaţi” au devenit halucinant de bogaţi şi „murdari”, „despotul luminat” al anilor '90 a fătat pui vii cu aceeaşi apetenţă pentru puterea maoist aplicată, discreţionară. În această direcţie s-au manifestat în Parlamentul European, în cel naţional, în media sau în faptele lor, atât stânga socialist-nazistă, cât şi stânga liberal-fascistă. Au confiscat împreună revolta din decembrie '89 şi tot împreună au confiscat noţiunea de „dreapta” sau de Piaţa Universităţii. Da, au confiscat termeni, au înşelat, au minţit şi mint şi azi, dar un lucru nu-l pot face: nu se pot substitui nenăscutei/ne-renăscutei drepte româneşti. Nu pot şi nici nu vor putea s-o facă, întâi de toate pentru că adevărata dreaptă este inamicul numărul 1 al stângii, cea care va „dezbraca” stânga de toate panglicile verbale cu care ea s-a împopoţonat pentru a trece drept orice altceva decât este: o plagă sângerândă pe trupul chinuit al ţării!

Se vorbeşte mult despre „dreapta”, fără ca mereu să-i fie înţelese sensurile, principiile şi rostul ei istoric dovedit obiectiv. Apariţia sau reapariţia unei drepte româneşti este, înainte de orice, o necesitate istorică şi una obiectivă, valabilă la noi sau oriunde există o societate democratică. Dreapta punctează istoria unei naţiuni prin capacitatea ei de a acumula, de a produce, de a ridica economia, în timp ce stânga este cunoscută, tot istoric şi universal, drept consumatoarea valorii produse anterior de dreapta. Alternanţa la guvernare, cea reală, nu cea simulată timp de 25 de ani este „jocul” dintre producţie şi consum. Când această alternanţă se dezechilibrează, economia o poate porni în sus, dar cu costuri sociale însemnate, dacă dreapta stă prea mult la putere sau, din contră – în jos, dacă la putere stă stânga mai mult decât poate suporta economia.

Cel mai bun exemplu îl întâlnim în istoria noastră recentă: după 20 de ani de măsuri populiste, de spoliere a bugetului de stat şi după o falsă perindare (practic o „alternanţă” stânga socialistă – stânga liberală), economia românească era vlăguită şi la un pas de prăpastie. Aşa a găsit Emil Boc economia şi tocmai necesitatea l-a obligat să ia măsurile atât de impopulare pe care toată lumea le cunoaşte. Măsurile lui, detestate de mulţi, au însănătoşit economia, punând-o pe un drum ascendent, chiar invidiat la nivel european. Deşi Boc nu aparţinea unui partid de dreapta, măsurile adoptate au fost indiscutabil de dreapta şi ele au adus, pe lângă temporarele tăieri de salarii bugetare, o creştere economică însemnată, mai ales într-o Europă marcată de criză şi de importante scăderi ale economiilor naţionale. Dar guvernarea Boc a fost întreruptă brutal, prin complot, cumpărare de conştiinţe, minciună şi înşelătoria cea mai grobiană, iar la putere a venit stânga maoist-guevaristă. În doar trei ani, guvernarea debilă a usl a reuşit să ducă economia ţării de la o creştere spectaculoasă, la un deficit drastic, cel înregistrat de organismele europene în aceste zile. Lăsând deoparte comentariile, avem un tablou complet al capacităţilor dreptei de a produce şi al stangii de a distruge economic.


Aceste realităţi, această necesitate istorică a existenţei unui partid de dreapta nu pot fi în nici un fel evitate de „şmenarii” politici, fie ei de „stânga caviar-maoistă” sau de stânga liberal-bugetofagă. Orice partid de dreapta a fost primit, cel puţin la noi, diferit de populaţie şi de mass media. În timp ce populaţia a înţeles ideile generoase ale unei drepte sănătoase, presa s-a manifestat mereu şi tradiţional împotriva ei, ceea ce nu va însemna nimic în raport cu acel curent formidabil pe care îl reprezintă o dreaptă care își va face datoria faţă de ţară. Da, România de azi are nevoie de dreapta, are nevoie ca ea nu doar să apară, ci să FACĂ acolo unde stânga PROMITE găunos. Dreapta pe care o ţară întreagă o aşteaptă va veni curând şi va avea o ascensiune de neoprit. De ce spun asta? Pentru că dreapta reală reprezintă ieşirea din tiparele comuniste, ceea ce îi va lua pe nepregătite pe manipulatorii de azi ai noţiunii de „dreapta”, mistificatorii unei populaţii pe cale de a-și pierde busola. Când omul simplu va vedea dreapta în acţiune, abia atunci va înţelege cât de odios a fost minţit timp de 25 de ani şi se va alătura natural acestei forţe politice în stare să scoată ţara din minciună, din marasmul social, moral şi economic.
 

2 comentarii:

  1. Citind articolul pertinent, imi dau seama ca si presa majoritara are nevoie de reforma si mai multa competenta. Excellent articolul.

    RăspundețiȘtergere