Cred că socialiştii şi liberalii, indiferent
în ce ţara ar trăi sau de ce naţionalitate ar fi, au cu toţii ceva în comun cu
miliţienii. Tot ce înseamnă „stânga” manifestă aceeaşi înapoiere şi aceeaşi
incapacitate de a face ceva (în afară de lovituri de stat). Cum îi scoţi din
mlaştina lor verbală, cum devin aerieni, sideraţi şi impotenţi. Toată „șforţa”
lor stă în... limbă, precum a lui Samson în păr. Cu limba fac politică, tot cu
ea trag sforile aranjamentelor financiare şi tot cu limba mint electoratul.
Raţiunea existenţei lor, baza politicii lor de stânga e minciuna. Electoratul
deloc educat politic ascultă cu un aer tâmp şi decerebrat cuvântările
sforăitoare şi discursurile bombastice ale socialist-liberalilor „îngrijoraţi”
de viitorul „ţărişoarei”. Ochii lor goi de orice expresie privesc în zare, în
timp ce socialist-liberalul din faţa lor le promite că dacă îl vor vota pe el,
pe cel „responsabil”, viaţa li se va schimba brusc şi radical. El ştie că munca
înnobilează, dar lasă de înţeles că nici lenea n-a omorât pe cineva, că de-aia
e el acolo şi, ajutat de voturile lor, și în parlament, nu doar pentru ca
„toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim”, ci, mai mult chiar, pentru
cei mai leneşi dintre beţivii satului, el are pregătite un set de „măsuri” care
să le aducă numaidecât ajutoarele sociale de care au atâta nevoie pentru vodca
lor de pufoaică.
Stânga socialist-liberală îşi bazează politica
viermănoasă pe ignoranţa oamenilor, dar mesajul ei înşelător vizează înainte de
orice electoratul format din drojdia societăţii – lumpenproletariatul. Din
nefericire, în această sordidă categorie socială intră, din ce în ce mai mult,
categorii sociale ce anterior nu se regăseau în destinatarii mesajelor stângii, iar asta este posibil din
cauza mistificărilor pe care atât socialiştii, cât şi liberalii le ţes, pentru
ca electoratul nepregătit să fie prins în păienjenişul lor. Tot acest
păienjeniş al minciunii e ţesut cu răbdare, zilnic, ca urmare a unui plan
subteran ţinut bine ascuns. Victimele sunt complet neştiutoare şi cred că între
cele două aripi ale aceluiaşi partid de sorginte comunistă există o opoziţie,
chiar dacă ea este în mod grotesc simulată şi deseori accentele false ar putea
sări în ochi chiar şi unui şcolar; unui şcolar da, nu şi „bizonului”
electoral...
În ianuarie 1990, ilici cuvânta în fata
viitorilor săi complici întru prostirea populaţiei, unii viitori socialişti,
alţii viitori liberali. Cu un tupeu formidabil, el afirmă că „Stalin era de...
dreapta”, că „doctrinele sunt perimate” şi că partidele ce se înfiinţează ar
trebui „să spună ce vor, să ştim şi NOI”. În acest NOI zace întreaga
„filosofie” a dictaturii roşii, drapată după lovitura de stat din decembrie
1989, în „pluripartidism în interiorul fsn” sau, cum s-a numit ulterior şi se
numeşte neoficial şi azi, „usl”. Astfel a marcat „cârpa kaghebistă” începutul
mistificării comuniste, azi – socialist-liberale, căreia un întreg popor îi
este prizonier. Popor cu o slabă memorie colectivă, românii reacţionează
identic, chiar şi la aceleaşi manipulări dovedite; în mod repetat. În van le-a
spus Puiu Haşotti că planul lor spunea în 2012, când usl era de o solidaritate
infracţională ce a speriat Europa, că în viitor trebuie să rămână doar două
partide, psd şi pnl, unul la putere şi altul în „opoziţie”, că bizonul
electoral a votat ca şi când nimeni nu l-ar fi atenţionat involuntar asupra
spectacolului „opoziţiei” dintre psd şi pnl, un „mezanplas” atent pus în scenă
de către păpuşarul moscovit. Rând pe rând, instituţiile statului de drept au
căzut în mâinile conspiratorilor naţionali, singura care încă mai „mişcă” fiind
Justiţia, dar nici ea nu se simte foarte bine... Ascultaţi vorbele lui Felix,
care v-a fost infractor kaghebist până ce a intrat temporar la puşcărie: „Nu
vom avea puterea totală (dictatorială, altfel spus) până nu vom pune mâna pe
Justiţie”; adică în scurt timp, cu Felix în libertate, deși e condamnat
definitiv la 10 ani de recluziune și penitenţă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu