To Captain Bligh, with love !




 Cine s-ar fi gândit acum zece ani că Traian Băsescu va produce, el singur, o asemenea reacţie socială, o asemenea frământare, un asemenea şoc pe „piaţa” politică plină ochi de comunişti „răspopiţi”? Cine se gândea în urmă cu zece ani că Traian va pune, o spun din nou – el singur, „nava” numită „România” pe linia de plutire europeană la cele mai înalte standarde politice şi geostrategice?

După 15 ani de „comenduire” iliesciană, „România” devenise un „barcaz”, o ţară practic nereprezentată internaţional; cine în bătrâna Europă era interesat să afle punctul de vedere politic al „cârpei kaghebiste”? Cine era curios să ştie ce crede România despre NATO, UE sau orice altceva? „România iliesciană”, reprezentată astfel formal, mergea la summit-uri şi moţăia în scaun, ascultând discursuri, ca în vremurile „bune”, vremurile plenarelor, congreselor şi „nobilelor idealuri ale comunismului”. Nu, nu era România noastră, ci era România „lor”, a jivinelor roşii care mai târziu, când Preşedintele, de la tribuna Parlamentului condamna oficial comunismul, tropăiau, huiduiau şi urlau ultragiaţi de o asemenea îndrăzneală. El, Preşedintele, făcea astfel necesara reparaţie morală pe care un popor îndelung oprimat sub cizma bolşevică o merita. „Ei” în schimb, se simţeau ameninţaţi de acest „captain Bligh” care îşi permitea să le afecteze interesele. Atunci a început lupta „sistemului” cu Traian Băsescu... Azi, când Preşedintele îşi încheie mandatul, aceleaşi vietăţi care protestau împotriva condamnării comunismului, „bat” cruci peste cruci şi cuvântează ipocrit şi „anticomunist”; azi ei sunt socialişti şi social-democraţi, dar şi liberali şi conservatori, orice, numai comunişti nu.

Căpitanul nostru Bligh a pus stavilă în două rânduri „revoltei de pe Bounty”, care a fost Parlamentul. De fiecare dată, Traian s-a ridicat în faţa lor, deasupra lor şi, ca „un fleac, i-a ciuruit”. Zece ani frământaţi, zece ani în care coteria anti-nationala a încercat să-l anihileze pe cel mai periculos duşman al lor, zece ani în care jivinele şi-au încasat-o cu program, dar şi zece ani în care România s-a ridicat datorită „căpitanului” ei. Prin Traian Băsescu, România a devenit o voce autorizată la nivel european şi internaţional; în UE nu s-au „mişcat” multe fără ca liderii europeni să-i ceară părerea şi „căpitanului”, iar NATO şi-a găsit în el un stâlp de susţinere al luptei lumii civilizate împotriva expansiunii roşii şi a terorismului. Timp de zece ani, deseori aproape singur (dar nu şi de la distanţă), Traian a făcut o Românie frumoasă, o ţară respectată, o Românie modernă şi civilizată, care nu poate fi adusă înapoi în „evul mediu” mineresc nici de către ilici şi nici de către acoliţii săi socialist-liberali.

Dar, contrar aparenţelor, misiunea lui Traian Băsescu nu s-a încheiat, ci abia acum începe cu adevărat. Într-o viaţă trăită complet, întâlneşti greu oameni providenţiali; greu sau deloc... Pentru România, Traian a fost Preşedintele providenţial şi, n-am nici o îndoială, va fi Omul providenţial, cel care va duce „schimbarea la faţă a României” până la capăt. Din poziţia sa de Preşedinte, a făcut ceea ce putea face un preşedinte în limitele Constituţiei; ca lider politic, el va realiza ceea ce azi pare imposibil, după „normele” partidelor iliesciene: renaşterea politică a românilor, emanciparea lor şi, ca o lovitură dată „sistemului” (poate nu ultima) – implicarea alegătorului în politică şi „reanimarea” blazaţilor, a celor pe care atât de mult s-a străduit ilici să-i ţină departe de politică; de politica „lor”...

Sistemul politic de până acum, cel în care partidele ba colaborează, ba îşi fac „opoziţie constructivă” este unul care exclude din treburile „cetăţii” tocmai cetăţeanul. Conducerea efectivă a fost acaparată de o clică de politruci semidocţi (uneori chiar sferto-docţi), în beneficiul ei şi în slujba intereselor ei; ce vrea, ce gândeşte sau ce crede cetăţeanul – nu e deloc important pentru viermuşii roşii bugetofagi. Aceasta mocirlă politică, plină de mirosul pestilenţial al furtului, minciunii celei mai josnice şi al înşelătoriei de cea mai joasă speţă, vine Traian Băsescu, începând chiar de azi. El este cel care va asana mlaştina şi va elimina miasmele otrăvite de comunismul cu „faţă umană” conceput şi pus în „operă” de către „despotul luminat”, ilici. În viitorul imediat, el va face din PMP un partid altfel decât cele ridicate după modelul moșiliesc. „Altfel” nu e doar o vorbă, nu e o formă fără fond şi nu are nevoie de explicaţii literare. „Altfel” este, înainte de toate, credinţă, efort, implicare, onoare, cinste şi, nu în ultimul rând, suprema dovadă că politica nu e doar necinstită, ci că ea poate fi şi onestă, dar şi benefică pentru organismul social secătuit de energiile sale vitale, în anii de trecere de la comunismul abject la socialismul de tip fascist.


Traian Băsescu este Liderul! România de azi are o gravă boala politică: are conducători/şefi de partide, dar nu are lideri capabili să transmită cetăţenilor mesaje coerente şi credibile. Ele sunt conduse de nişte neterminaţi politic, nişte arătări puse în fruntea lor de către o camarilă nevăzută de multe ori, şefi de partide ce nu vor deveni niciodată lideri cu adevărat. Acesta e atu-ul lui Traian: carisma, inteligenţa şi discursul uman au făcut din el un conducător adevărat care acum vine să schimbe faţa politicii româneşti, aşa cum a făcut-o şi la nivel european ca Președinte. Aşa cum am spus-o nu o singură dată, sunt şi voi fi trup şi suflet alături de Preşedintele meu când şi dacă va avea nevoie de mine! Să faci, Traiane o ţară, ca soarele sfânt de pe cer!

: Dragos Gros ~

To Captain Bligh, with love ! Dragos Gros duminică, 21 decembrie 2014. 1comentarii: To Captain Bligh, with love !
 

1 comentarii: