România a ajuns la o răscruce de drumuri. Unul
e drumul său european pentru care s-a luptat Traian Băsescu, altul e drumul spre
Moscova, insidios schiţat de puterea roşie de la Bucureşti. Încet-încet, cu
„profunde” tăceri prezidenţiale şi cu flagrante încălcări parlamentare ale
principiilor democratice, drumul Moscovei începe să prindă contur, în timp ce
parcursul european se estompează pe zi ce trece. Deja România a devenit „ţara în care
totul e posibil”, atunci când e vorba despre sfidarea naţiunii, a legilor ei şi
a democraţiei în sens european. Oligarhii roşii autohtoni sunt tâlhari la
drumul mare, guvernanţii se înfrupta fără perdea din bugetul naţional, iar
parlamentarii le asigură tuturor acestor infractori imunitatea în faţa legii, încălcând astfel
principiul separaţiei puterilor în stat. Economia, la rândul ei e într-o tot
mai pronunţată degringoladă, în timp ce taxele şi impozitele cresc ameţitor, puterea de cumpărare
a cetăţeanului scade vertiginos, educaţia a devenit o glumă proastă, iar
sănătatea – un domeniu paranormal. Aceasta e pe scurt situaţia în care se afla
ţara... În asemenea condiţii, într-o Românie aflată la cheremul unei găşti
infracţionale ce practică fără ruşine „despotismul luminat”, trebuie să găsim o soluţie pentru a
ieşi din marasm. Cine să o găsească? Noi înşine! Cum? Implicându-ne! Şi cum
implicarea nu e posibilă fără o bază ideatica solidă, fără solidaritate şi fără
o organizare adecvată, iată, apare „Acţiunea Naţională”!
„Acţiunea Naţională” nu e un partid (avem deja
destule partide iliesciene), ci o platformă organizaţională ce va promova
ideile naţionale creştin-democrate, prea mult timp îngropate adânc de politica,
întâi comunist-ceaușistă şi apoi de cea stalinist-iliesciană. „Acţiunea
Naţională” nu aduce nimic nou şi nu inventează „roata”, politic vorbind, ci
doar îşi asuma sarcina de a dezgropa acele idei naţionale care au creeat
România Mare. Putem şi trebuie să arătăm că politica se poate face şi în alte
coordonate decât cele iliesciene. „Politica” nu înseamnă doar furt, minciună şi
înşelătorie de stânga, ci şi credinţă, onoare, cinste, morală, demnitate şi
muncă, acele caracteristici pe care azi doar în cărţi le mai atribuim românilor, dar
care cândva ne-au definit ca popor.
„Acţiunea Naţională” se adresează, întâi de
toate, celor care au înţeles că niciodată nu vom putea avansa ca naţiune, dacă
ne complacem să ne bălăcim în mizeria politică iliesciană, dar şi celor care
vor să schimbe ceva în politica românească. Trebuie să ajutăm tinerii să devină
politicieni serioşi, pornind de jos, de la baza organizării politice, cei mai
capabili dintre ei impunându-se ca nişte adevăraţi lideri creştin-democraţi.
„Acţiunea Naţională” va lupta împotriva rasismului şi xenofobiei, a
antisemitismului şi comunismului mascat în liberalism social, împotriva a tot
ceea ce înseamnă intoleranţă de orice fel. Românii sunt un popor fundamental tolerant, iar asta
trebuie să capete o formă concretă, ieşind din tiparele scrise de propaganda
roşie. Fireşte, toleranţa românului nu trebuie împinsă până-ntr-acolo încât el să devină, ca azi,
îndobitocit de manipulările savante pe care tele-vizuinile le pun în undă fără
jenă. Să-i arătăm omului simplu, alegătorului, că el e cel care contează, nu
parlamentarul infracţional care s-a căţărat acolo unde e, pe spinările cocoşate
de impozite ale celor mulţi şi nebăgaţi în seamă decât o dată la 4 ani. Nu, cel
care contează cel mai puţin e chiar „alesul”, în timp ce alegătorul este cu
adevărat important. Azi, aceasta normalitate europeană e răsturnată, dar
„Acţiunea Naţională” va lupta pentru revenirea ei în peisajul politic românesc.
Ţara nu mai are nevoie de partide de stânga,
goale de idei şi pline de vorbe fără suport! Să arătăm că acele partide de
„centru-dreapta” sunt creeatii bolşevice, schimonoseli jalnice a ceea ce ar
trebui să fie partidele politice. Liberalismul de nuanţă comunistă şi-a
arătat „virtuţile” şi, pe cale de consecinţă, eficienţa în a spolia
bugetul naţional. În acest moment noi nu mai avem politicieni, ci doar o adunătură
infracţională care sfidează o ţară întreagă, un sistem democratic şi o Europă
ce asista perplexă la cele petrecute pe scena politică de la Bucureşti. E
momentul ca toate astea să înceteze şi noi, cetăţenii obişnuiţi, să ne luăm ţara înapoi
şi să o facem să meargă înainte, până când ea va ocupa locul meritat în peisajul european.
Da, dar asta nu e posibil fără o şcoală de gândire, una care să promoveze
superbele idei de dreapta pe care cu toţii le-am moştenit de la cei care au
acceptat să-şi distrugă viaţa în lagărele comuniste, pentru a apăra ideile
naţionale, la rândul lor moştenite, prin înaintaşi de seamă, de la „fondatorul”
dreptei româneşti, domnitorul Ştefan cel Mare. Deviza lui „Crucea, Steagul,
Moldova” a reprezentat secole la rând sinteza dreptei naţionale. Îmbrăţişând
moştenirea istorică, „Acţiunea Naţională” va arăta că în politica naţională,
ceea ce contează înainte de orice sunt credinţa străbună, poporul şi ţara.
Această platformă, această şcoală de gândire
nu este deschisă oricui, chiar dacă asta ar spune orice „democrat”, ci doar
acelora care azi sunt anonimi, dar cu inima mare şi deschisă. Politicienii de
toate culorile sunt excluşi de la participarea activă în sânul „Acţiunii”. Nu
dorim ca politicianismul iliescian să infesteze iar o organizaţie ce are
menirea de a restitui cetăţeanului ceea ce îi aparţine de drept, dar vom lupta
pentru promovarea oamenilor oneşti ce înţeleg să se dedice politic naţiunii
care i-a ridicat. Vom combate vehement ipocrizia politică, minciuna de stânga
şi coteriile de orice fel cu acele partide de inspiraţie comunistă. „Acţiunea
Naţională” va fi mereu profund anti-comunistă, dar şi împotriva
oricăror forme de manifestare mascată a flagelului care a afectat grav fiinţa
naţională, comunismul. Nu mai acceptăm ca foşti activişti de partid comunist,
azi să se erijeze în „stâlpi” ai... dreptei româneşti, nu mai putem tolera
continuarea acestui model de politică, pe care azi îl vedem răspândit ca o
ciumă roşie.
În altă ordine de idei, economia românească
grav afectată are nevoie de dreapta. Se ştie că în orice ţară normală, alternanţa la
guvernare dreapta-stânga este motorul democraţiei şi suportul pentru o economie
stabilă. România a ajuns în starea economică de azi pentru că nu avem un partid
de dreapta capabil să impună măsuri economice similare pentru a putea produce,
iar apoi stânga să consume. Alternanţa partidelor de stânga socialiste şi
liberale trebuie să înceteze, altfel economia se va îndrepta către un
previzibil colaps. Într-o ţară în care o stângă e înlocuită de o alta, alternanţa clasică
îşi pierde complet substanţa, iar societatea nu poate progresa, ci dimpotrivă.
Aici trebuie să intervenim noi, cei mulţi şi să spunem „Gata! Vrem fapte, nu
vorbe!”.
Avem nevoie de un sistem de învăţământ, unul
care să formeze cu adevărat, de un alt sistem de asigurări de sănătate, unul
în care asiguratul să dispună integral de banii pe care i-a plătită ca taxe, de
medici liberi să profeseze, nu să stea cu mâna întinsă la un salariu bugetar,
de taxe reduse şi de încurajarea iniţiativei private. Dacă stânga, fie ea
socialistă sau liberală, suprataxează, avem nevoie de o dreaptă care să reducă
taxele şi să producă astfel încât prosperitatea cetăţeanului să înceapă să-şi facă
apariţia. „Acţiunea Naţională” nu va promite nimănui bunăstarea, dar va activa
pentru ca fiecare om responsabil să poată să-şi construiască propria-i
bunăstare. Vom face tot ce putem pentru ajutorarea săracilor, dar nu vom
încuraja niciodată pomenile bugetare oferite fără măsură şi fără discernământ
mituiţilor de bodegă. Vom arăta că ideile naţionale, politice şi economice sunt ideile ce
vor salva ţara de la dezastrul moral, economic şi politic pe care stânga
stalinist-liberală vândută Moscovei deja l-a rezervat României.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu