Macovismul – un darwinism politic




 Darwin a găsit o fosilă pietrificată şi încercând să-şi explice formarea ei, a născut o întreagă teorie a evoluţiei speciilor, un fel de beţie a minţii, foarte populară în ţările comuniste şi cele cu pronunţate propensiuni de stânga, dar nimic altceva decât o fantezie cu pretenţii ştiinţifice. Într-o vreme când anticorupţia era o formă fără fond, Macovei a găsit-o şi a încercat să nască o mişcare capabilă să-l ia pe Mandela drept model, spunând, ca ilici despre Stalin cândva, că astfel se naşte o mişcare... civică de dreapta!

Încremenită în proiectul unei anticorupţii verbale, Macovei n-a observat că aceasta anticorupţie nu mai e apanajul electoral al unei stângi uriaş ramificate, ci ea a devenit un scop din ce în ce mai des atins de către DNA. În acest cadru general apare un nefericit mânat de fanatismul cel mai decerebrat şi naşte un termen, „macovismul”, încercând să dea un nume covrigului de la care mănânci doar gaură. „Macovismul” a devenit expresia celei mai complete inutilităţi, un proiect secondat de un „decalog” al generalităţilor utopice, o sumă de truisme pe care nimeni nu se deranjează să le mai enunţe. „Decalogul” macovistic nu e, aşa cum s-ar aştepta cineva, un compendiu de FAPTE pe care asociaţia cu nume de tanc, dar şi de pistol-mitralieră îşi propune să le transforme în realitate, ci doar un set de... dorinţe, unele justificate (stat de drept, cinste, corectitudine etc.); altele de-a dreptul fistichii („o țară europeană, demnă între marile culturi ale continentului, ancorată sigur în lumea liberă”, „o țară cu copii veseli, tineri încrezători, oameni activi prosperi și bătrâni senini”).

Ca asociaţie civică, deci de stânga, M10 nu are nici un fel de opţiune doctrinară, dacă nu explicită, pentru că un ONG nu are nevoie de vreo doctrină, dar nu are nici măcar o idee de orientare de vreun fel; este tipul „care nu este” al unei organizaţii care nu face altceva decât să „ceară”, să „îşi propună”, „să ia atitudine” şi „să promoveze”... Despre FĂCUT ceva, aşa cum e caracteristic unei formaţiuni de dreapta – nici un cuvânt. Din perspectiva dreptei (cea reală, creştin-democrată, nu cealaltă, rezultat al mistificării liberal-iliesciene), această „voce civică”, un fel de „uniţisalvăm” de mai mică amploare, este de un stângism pronunţat, unul care apropie asociaţia de liberalismul românesc clasic. De altfel, Macovei critică pnl-ul, dar demisia din partidul liberal încă nu şi-a dat-o şi nici nu manifestă interes în această direcţie.


Rostul unei asemenea asociaţii este „minunat, sublim, dar lipseşte cu desăvârşire”, dacă rolul ei nu e cumva de a atrage electoratul năuc într-o „aventură” civică de stânga, dar declarată de „dreapta”, ca şi pnl-ul care a inspirat-o. Pe de altă parte, civismul nu este, cum vrea „macovismul” să acrediteze, o poziţie în sine, despărţită politic de tot ceea ce pot însemna partidele, ci el reprezintă o componentă a programelor acelor formaţiuni politice, mai apăsat afirmat în cazul partidelor de stânga şi mult mai atenuat, dar tot bine precizat, în doctrinele partidelor de dreapta. Un civism de sine stătător, aşa cum propune „macovismul” ar putea fi echivalentul doctrinar al unui partid de centru pur, doar că aşa ceva nu există; în anumite forme, el este o „umbrela” sub care se ascunde rânjind un partid sau uniune, de sorginte comunistă, un fel de moroi din Piaţa Roșie „interpretat” în „cheie” civică. Așa cum teoria falsă a lui Darwin nu a transformat maimuţa în om, tot așa nici „macovismul” nu va schimba ceva în peisajul politic românesc; cel mult poate fi de folos iluzoriei „reformări” a psd-ului în plan imagistic.
 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu