Autodafé – de la Savonarola la Klaus Iohannis



  Autodafé era un eveniment public organizat de către Inchiziția spaniolă în care cei condamnați de instanță se lepădau de păcatele și își arătau pocăința pentru a servi ca o lecție pentru toți credincioșii care se adunau în piața publică sau în biserica unde avea loc ceremonia și care erau invitați, de asemenea în mod solemn, să-si proclame adeziunea la credința catolică. Acesta a fost sensul autodafé, care, contrar credinţei populare, nu  executa pe nimeni, ci doar condamnaţii la moarte erau livraţi „brațului secular”, dupa ce erau judecaţi de un tribunal însărcinat să pronunţe condamnarea. Inchiziția avea un tribunal ecleziastic care nu putea condamna la pedeapsa capitală și să conducă prizonierii unde urmau să fie arși. În prealabil ei erau strangulaţi dacă aceștia erau penitentes sau arși de vii, dacă acestia erau impenitentes (nepocăiţi), în cazul în care nu și-ar fi recunoscut erezia sau nu o regretau.

Scopul proceselor Inchiziției nu a fost de a salva sufletele celor condamnați, ci de a asigura binele public si eliminarea „ereziei”. Prin urmare, citirea sentinţelor și a abjurărilor trebuia să fie publică „pentru edificarea tuturor și pentru a inspira teamă”, așa cum a remarcat juristul Francisco Peña în 1578, în comentariul său la „Manualul Inchizitorului” de Nicholas Eymerich. Prin urmare, era imperativ ca un condamnat să susțină în fața publicului adunat că a păcătuit și ca se pocăiește, pentru a servi ca lecție pentru toți cei care l-au auzit și care au fost invitați să asculte proclamaţia sa solemnă. Acesta a fost scopul autodafé pentru „păcătoși”, intai sub Reccared I-ul, rege vizigot si primul rege catolic al Spaniei, dupa ce a trecut la catolicism abjurand arianismul; el a ars atunci toate cartile ariene din cuprinsul regatului, declarandu-le eretice. Dupa Bula Papei Sixt al VI-lea de infiintare a Inchizitiei, gestionarea autodafé-urilor a revenit, din 1483, Inchizitorului General, fray Tomás de Torquemada. Dominicanul Girolamo Savonarola a organizat la Florența un foc numit „rugul deșertăciunilor” pe 07 februarie 1497, unde locuitorii au fost obligaţi să aducă bijuterii, cosmetice, oglinzi, cărți imorale, ornamentele  prea bogate sau rochiile tăiate, pozele licențioase etc. Multe opere de artă produse în Florența în timpul acelui deceniu, inclusiv unele dintre cele ale lui Sandro Botticelli au dispărut cu această ocazie.

Simbolic, autodafé-ul s-a manifestat şi după ce în Spania au încetat execuţiile publice ale persoanelor sau cele ale obiectelor considerate „atentate asupra moralei creştine”. În sec. XX, doi mari „abjuratori” au fost Lenin, cel sprijinit din umbră de Germania şi ulterior Hitler, cel care a acces la putere cu sprijinul marii finanţe evreieşti de pe Wall Street. Amândoi, după ce şi-au asigurat puterea au „abjurat” simbolic, primul trecând la un soi de panslavism de extremă stânga bolşevică, al doilea – la un antisemitism feroce, şi el un extremist de stânga şi criminal, ca orice extremist. Cum sec. XXI nu a început de prea multă vreme, încă nu avem exemple de „abjurări”, „noroc” că în România anului 2015 există un preşedinte, KlaUSLică, acela care se pregăteşte asiduu de un autodafé personal.

KlaUSLică a câştigat fotoliul prezidenţial datorită planului usl pe care nimeni n-a vrut să-l contracareze. Meritele sale în manipularea care a culminat cu alegerea sa ca preşedinte sunt modeste spre insignifiante. Cu toate astea, chiar „mut” fiind, el a vorbit... A vorbit şi a spus ceea ce un electorat scârbit de stânga ar fi vrut să audă de la un candidat de dreapta in campania electorală. Dar de unde „dreapta” la liberalii români, cei care se reclamă ca descendenţi direcţi, prin Maniu, din liberalismul clasic, ca şi Marx, de altfel?! Cum intelectualii noștrii, unii doar intelectualişti şi argumentativi sunt preocupaţi de orice altceva, eventual de sexul îngerilor, dar nu de demascarea liberalismului ca doctrină de stânga (cum să o facă ei, după ce s-au declarat suporteri ai „dreptei liberale”?!), KlaUSLică s-a înfipt în scaunul cotrocenial, deplasat din „biroul întunecos al lui Băsescu”, în cel „luminos” al lui ilici, cel anterior ocupat şi de Căcărău în vremea interimatului în care se afişa cu oligarhii ruşi ai lui Putin.

Spre deosebire de cartoforul Căcărău, gospodarul (în idei şi fapte) KlaUSLică e mult mai prudent şi nu se aruncă berbeceşte cu capul înainte. Nu, el ţine „sfaturi de taină” cu conţinut secret, tocmai cu acela pe care îl califica drept „nedemocrat, un pericol pentru România, un dictator” etc.”. Sfătos şi încet la vorbă, KlaUSLică nu uită să aducă în discuţie „reconstrucţia României”, dar el nu spune şi nimeni nu-l întreabă, la ce fel de reconstrucţie se referă. Să fie vorba, oare, de reconstrucţia după cei 3 ani de dezastru economic usl? Nu, nici vorbă, pentru că dacă aşa ar fi, ultimul cu care ar putea ţine două „sfaturi de taină” în tot atâtea săptămâni, ar fi chiar primul „ales” guvernamental, preanecinstitul Oligofrenie Puitorul-de-bir. Cum nu numai că nu-l evită, dar nici măcar nu i se mai pare „dictator”, nici „un pericol pentru România” etc., Oligofrenie Plagiatorul devine astfel un fel de co-președinte al ţării, unul care poartă mesajele rusofile iliesciene către acela pe care nu degeaba l-au pus la Cotroceni. După episodul Grivco, premierul felixit de atunci a devenit preşedintele „luminat” al puciştilor de stânga, fascist-liberali, neocomunişti sau neoliberali oligarhici după model putinian. Acum el e în faza negării evidenţei, în speranţa că va putea să salveze ceva din imaginea sa nemeritată, dar asta e doar o iluzie pe care consilierii săi antidemocratici i-au sugerat-o.

Când nici nu era în funcţie, KlaUSLică declara ritos pe la tele-vizuinile de partid că el, „alesul”, cere parlamentului să ia în discuţie „imediat” legile puciste pe care le pregătiseră şi chiar votaseră o dată. Fireşte, parlamentul ruşinii naţionale a reacţionat imediat şi a trântit legile cu pricina. Nici n-a apucat să intre în pâine noul Superman al democraturii, că legile repective, abia „trântite”, au revenit pe tapet, mai viguros ca oricând, fără ca preşul KlaUSlică să aibă ceva de comentat. În numele unei democraţii lipsite de conţinut, KlaUSLică vorbeşte înainte, că de-aia are gură, despre „preluarea puterii de către pnl”, înainte de alegeri. Nu se ştie cum ar putea pierde psd puterea, doar pentru că aşa glăsuiește preşedintele şi nici de unde ar lua pnl mandate pentru a prelua puterea de la complicii săi socialist-neoliberali, dar astea sunt detalii ale unui discurs nefericit şi duplicitar, în „cheia” limbii de lemn, al preşedintelui în funcţie. Ce e sigur e că „reconstrucţia” despre care el tot vorbeşte, se referă la o minciună intens mediatizată, aceea a „distrugerii ţării de către Băsescu”, teză mult mestecata pe la tele-vizuini de către toţi analfabeţii docili ai usl.


Cât de curând se va produce şi autodafé-ul prezidenţial, prin ieşirea în adevărata sa lumină, atât a lui KlaUSLică, cât şi cea a partidului care l-a susţinut şi care azi pozează în democratic. Dar să nu uităm un detaliu deloc lipsit de importanţă: Savonarola a sfârşit ars pe rug, la rândul său, ca eretic, deşi nici împotriva să nu au fost produse probe, la fel cum şi el şi Inchiziţia procedau cu sărmanii nefericiţi daţi pradă focului. Din această perspectivă, i-aş sugera lui KlaUSLică să fie mai atent ce anume abjură şi în folosul cui îşi pregăteşte el autodafé-ul rusofiliant.
 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu