Sigur, dacă ar exista şi alte partide decât
fostul pcr împărţit în aripi rebotezate, fiecare partid, că e de stânga sau că
e de dreapta, ar propune soluţii practice (vorbe am auzit cu toţii vreme de 25
de ani) conforme cu ideologia fiecăruia în parte, dar cum aşa ceva nu există,
avem doar o ideologie buruienoasă, fără nici un fel de identitate, cu
socialişti „ultra-religioși” şi cu liberali „creştini”, din care se văd limpede
rădăcinile roşii ale vânzării, furtului deșănţat şi al aroganţei ţigăneşti, a
desculţului devenit „stăpân”.
Orice ţară, europeană sau nu, are oameni cu
pregătire înaltă implicaţi în politică, unii prost plătiţi pentru ceea ce fac,
dar, li se spune, nu pentru bani au devenit politicieni, ci pentru că au
înţeles că sunt necesari ţării lor. În contrapartidă, în „bantustanul” numit
România întâlnim pleava lumpenproletariatului, analfabeţi sau doar lipsiţi de
pregătire, miştocari bulevardieri şi foşti/actuali puşcăriaşi. Cu toţii sunt
dotaţi de către Partid cu „cabinete parlamentare” bugetofage, salarii,
indemnizaţii şi diurne ce urcă hidos de nesimţit până la un total de cca.
50.000 euro pe lună de cap de vită parlamentară bugetar furajată. Şi pentru că
nu era suficient, „omul gras” ţinut în cârcă de omul slab şi-a mărit efectivele
până la aproape 600 de capete (că tot a vrut populaţia să se diminueze cireada).
Până la capăt, românul ar răbda şi sfidarea
ce-i este aruncată în faţă de o adunătură de neisprăviţi, dacă ei n-ar forţa
nota în permanenţă, pe motiv că alegătorii sunt „mulţi, da’ proști”. Dar cum şi
răbdarea are nişte limite, cei care NU fac politică, dar care se joacă de-a
„legea amnistiei” şi altele asemenea se vor vedea într-o situaţie deloc
previzibilă pentru ei, aceea ca electoratul să se distanţeze definitiv de orice
propunere venită din partea nicicând defunctului usl (a se citi „pcr”). În
aroganţa care-i caracterizează, „haiducii” bugetari vor ignora posibilitatea,
ştiind că au reuşit să pună bazele „democraturii de 30 de ani”, iar asta îi va
pierde într-un ritm mult mai accelerat decât se pot gândi ei. Cei care NU fac
politică, nu pot înţelege că alţii sunt capabili s-o facă, să ofere
alegătorului ceea ce ei nu sunt în stare, să mobilizeze energiile blazate
intenţionat de către aparatul de propagandă al Partidului, iar aceste energii,
odată descătuşate de o ofertă de nerefuzat prin concreteţea ei şi prin
soluţiile propuse, vor mătura din cale tot ceea ce lichelele cred că pot
controla prin fraudă, minciună şi înşelătorie.
Ce mai înseamnă „politica” după deceniile de
compromitere a ei? Aparent – nu prea mult. În fapt, o schimbare de strategie, o
ofertă onestă făcută în respectul onoarei şi moralei creştine va schimba şi
sensul termenului, dar şi peisajul politic contemporan. Asta nu e nicidecum o
previziune, ci o realitate verificată istoric: un curent se naşte sau renaşte
din necesitatea obiectivă a societăţii respective. O ţară ţinută în minciuna
politicianistă nu poate suporta la nesfârşit sfidarea şi înşelătoria, tupeul şi
aroganţa, furtul şi jaful bugetar. Când vor vedea „scânteia”, când vor
întrezări că „dreapta” nu e doar o formă fără fond şi când „altfel” va căpăta substanţă,
atunci vom putea marca sfârşitul funestului partid comunist, cu toate „piesele”
partinice din care e el format azi. Cum spunea ilustrul Petre Ţuţea, „partidele
politice sunt cai la carul de aur al istoriei românilor; când devin gloabe
poporul român le trimite la abator”, iar partidul comunist e mort de mult,
rămăşiţele sale fiind doar nişte strigoi care îşi caută ieşirea din această
lume.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu