Ce NU este politica?




 Cred că unul dintre cele mai uzitate cuvinte din lexic a ajuns să fie „politică”. Paradoxal, în România nu se face politică DELOC. A face politică înseamnă să te pui, cu tot cu partidul tău, în slujba cetăţeanului, dacă e nevoie - cu preţul pe care ţi l-ai asumat să-l plăteşti atunci când te-ai angajat în „luptă”. Nu, „politica” nu înseamnă banda de tâlhari la drumul mare instalată prin mistificări, furt electoral şi înşelăciune atât la guvernare, cât şi în parlamentul ce seamănă până la identitate cu Marea Adunare Naţională. A face politică înseamnă să te implici, să te străduieşti să rezolvi problemele cu care ţara se confruntă, nu să devii din sculer-matriţer - preşedinte de Cameră sau din puşcăriaş - parlamentar.

Sigur, dacă ar exista şi alte partide decât fostul pcr împărţit în aripi rebotezate, fiecare partid, că e de stânga sau că e de dreapta, ar propune soluţii practice (vorbe am auzit cu toţii vreme de 25 de ani) conforme cu ideologia fiecăruia în parte, dar cum aşa ceva nu există, avem doar o ideologie buruienoasă, fără nici un fel de identitate, cu socialişti „ultra-religioși” şi cu liberali „creştini”, din care se văd limpede rădăcinile roşii ale vânzării, furtului deșănţat şi al aroganţei ţigăneşti, a desculţului devenit „stăpân”.

Orice ţară, europeană sau nu, are oameni cu pregătire înaltă implicaţi în politică, unii prost plătiţi pentru ceea ce fac, dar, li se spune, nu pentru bani au devenit politicieni, ci pentru că au înţeles că sunt necesari ţării lor. În contrapartidă, în „bantustanul” numit România întâlnim pleava lumpenproletariatului, analfabeţi sau doar lipsiţi de pregătire, miştocari bulevardieri şi foşti/actuali puşcăriaşi. Cu toţii sunt dotaţi de către Partid cu „cabinete parlamentare” bugetofage, salarii, indemnizaţii şi diurne ce urcă hidos de nesimţit până la un total de cca. 50.000 euro pe lună de cap de vită parlamentară bugetar furajată. Şi pentru că nu era suficient, „omul gras” ţinut în cârcă de omul slab şi-a mărit efectivele până la aproape 600 de capete (că tot a vrut populaţia să se diminueze cireada).

Până la capăt, românul ar răbda şi sfidarea ce-i este aruncată în faţă de o adunătură de neisprăviţi, dacă ei n-ar forţa nota în permanenţă, pe motiv că alegătorii sunt „mulţi, da’ proști”. Dar cum şi răbdarea are nişte limite, cei care NU fac politică, dar care se joacă de-a „legea amnistiei” şi altele asemenea se vor vedea într-o situaţie deloc previzibilă pentru ei, aceea ca electoratul să se distanţeze definitiv de orice propunere venită din partea nicicând defunctului usl (a se citi „pcr”). În aroganţa care-i caracterizează, „haiducii” bugetari vor ignora posibilitatea, ştiind că au reuşit să pună bazele „democraturii de 30 de ani”, iar asta îi va pierde într-un ritm mult mai accelerat decât se pot gândi ei. Cei care NU fac politică, nu pot înţelege că alţii sunt capabili s-o facă, să ofere alegătorului ceea ce ei nu sunt în stare, să mobilizeze energiile blazate intenţionat de către aparatul de propagandă al Partidului, iar aceste energii, odată descătuşate de o ofertă de nerefuzat prin concreteţea ei şi prin soluţiile propuse, vor mătura din cale tot ceea ce lichelele cred că pot controla prin fraudă, minciună şi înşelătorie.


Ce mai înseamnă „politica” după deceniile de compromitere a ei? Aparent – nu prea mult. În fapt, o schimbare de strategie, o ofertă onestă făcută în respectul onoarei şi moralei creştine va schimba şi sensul termenului, dar şi peisajul politic contemporan. Asta nu e nicidecum o previziune, ci o realitate verificată istoric: un curent se naşte sau renaşte din necesitatea obiectivă a societăţii respective. O ţară ţinută în minciuna politicianistă nu poate suporta la nesfârşit sfidarea şi înşelătoria, tupeul şi aroganţa, furtul şi jaful bugetar. Când vor vedea „scânteia”, când vor întrezări că „dreapta” nu e doar o formă fără fond şi când „altfel” va căpăta substanţă, atunci vom putea marca sfârşitul funestului partid comunist, cu toate „piesele” partinice din care e el format azi. Cum spunea ilustrul Petre Ţuţea, „partidele politice sunt cai la carul de aur al istoriei românilor; când devin gloabe poporul român le trimite la abator”, iar partidul comunist e mort de mult, rămăşiţele sale fiind doar nişte strigoi care îşi caută ieşirea din această lume.

: Dragos Gros ~

Ce NU este politica? Dragos Gros joi, 27 noiembrie 2014. 0 Ce NU este politica?
 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu