Energie si satiu

 Timpuri clasice! când un adevărat liberal umbla cu pălărie de paie şi cu pantaloni de dril la Crăciun şi nu răcea fiindcă-l încălzeau principiile; când liberalul meu se sătura cu o cafea cu lapte pe zi la Fialcovsky, căci acolo era adevărata reprezentaţie naţională, iar nu în Dealul Mitropoliei, unde trona Reacţiunea… Timpuri clasice, unde sunteţi ? Astăzi liberalul, cu toate blănile şi căciulile lui de biber, este răcit; cu toate delicatesele, mezelurile rare şi icrele moi, se simte pierind de slăbiciune. Ciudat lucru! Cum să-ţi explici acest fenomen istoric? Pentru ce un partid, odinioară, aşa de subţire îmbrăcat ducea la ger, şi aşa de frugal hrănit era atât de robust, iar astăzi, aşa de bine înţolit şi îmbuibat, se prăpădeşte pe văzute? Pentru ce? Pentru că blănile şi căciulile au năbuşit focul sacru! Pentru că delicatesele şi şampania au stins entuziasmul!

Faraonul visase şapte vaci grase şi şapte vaci slabe şi Iosif i-a tâlcuit visul: împărate, or să vină şapte ani roditori umple-ţi hambarul, căci vor urma, după aceea, şapte ani de foamete. Ion Brătianu a visat doisprezece boi graşi şi opt slabi şi l-a chemat pe d. Carada şi i-a spus: « Iaca şi iaca: oare ce să fie visul acesta ? Tâlcuieşte-mi-l ! ». Iar d. Carada i-a răspuns: « Vor veni doisprezece ani de putere, pricopseşte-i pe ai tăi, căci vor urma opt ani de opoziţie! ». Şi Brătianu atunci, aducându-şi aminte pe jumătate de nişte vorbe mari ale altuia, cum avea obiceiul să-şi aducă aminte de toate vorbele mari, pe care, drept învăţătură, le apucase în fugă mare numai pe jumătate, a zis către ai săi: « Îmbogăţiţi-vă! ».

Dar mai trebuie oare să le mai spună una ca asta? Dar era oare marele partid compus din niscai naivi sfioşi, pe care trebuia să-i rogi mult ca să guste o dată? Ţi-ai găsit pe cine să-mbii de două ori! Şi aşa, s-a adeverit tâlcuirea d-lui Carada. Doisprezece ani de belşug! Conversiuni, bănci, credite, întreprinderi, daraveri mai mult sau mai puţin curate... Mană cerească a plouat peste oastea liberală şi, fiindcă ploaia din cer nu caută şi n-alege, a căzut şi pe bun şi pe rău, şi pe deştept şi pe neghiob, şi, poate, pe vreunul cu merite reale, şi, desigur pe toate lichelele. Încet-încet, în doisprezece ani atât de roditori, toată oastea bravilor democraţi s-a aristrocratizat constituindu-se în casta bogată şi puternică - casta colectiviştilor.

Puţini au fost acei nesocotiţi care să uite, în fumurile puterii, tâlcuirea făcută de d. Carada visului lui Brătianu şi să nu se gândească la anii următori de opoziţie. Dar ce s-a-ntâmplat cu colectiviştii? Ceea ce se-ntâmplă totdeauna cu castele: excesul de absorbire le-a produs slăbiciunea. Oastea bravă a flămânzilor de altădată s-a pus după atâtea isprăvi la ospăţ. Au ospătat doisprezece ani aşa de bine încât, când a sunat trâmbiţa, bravii au fost aşa de îndopaţi că nu-i mai încăpea armura, ba unii nici nu se mai puteau ridica de greutatea pântecului. Poftim de mai trimite pe umflaţii de astăzi să mai alerge ca trepăduşii de odinioară, să mai latre ca tribuni ai poporului prin mahalale, să mai facă spume la gură ca apostoli iluminaţi ai liberalismului. Ducă-se la aşa treabă puţinii ce au uitat tâlcuirea proorocului Carada! ducă-se cei mai târziu veniţii, neofiţii! Dar aceştia sunt prea puţini la număr, pentru ca să mai poată apăra cauza liberalismului... « Ei şi? ce-mi pasă mie? zice colectivistul adevărat. Liberalismul? dar ăsta a fost un moft. Democraţia? dar asta a fost o unealtă, nu un scop. Nu opt, optsprezece, cincizeci de ani pot sta în opoziţie! Eu n-am fost neghiob: am înţeles tâlcuirea lui Carada ca şi dânsul însuşi. Atât ar mai fi trebuit: să stau doisprezece ani la putere ca pe urmă să mă-ntorc iar cu pantaloni de dril la Fialcovsky, la cafea cu lapte, să latru contra Reacţiunii?... Entuziasm? pentru ce să am? ca să căpătuiesc pe nu-stiu-cine? Sunt prea copt ca să mai am entuziasm pentru nu-ştiu-ce! ».

În aşa stare a partidului, pe corifeii colectivişti deplin chivernisiţi îi apucă şi porniri de lux, veleităţi de preseanţă, dorinţe de întâietate (ca odinioară a vizirului Brătianu) şi pofte de o pagină specială în istoria politică a veacului: de aici, zâzania şi grupurile personale, micile bisericuţe în marele Panteon colectivist. Astfel, dacă vrei să ştii cât de nemernici şi de răi sunt colectiviştii în genere, trebuie să întrebi pe colectivişti în parte: să vezi recomandaţie! Dacă vrei să ştii cât de puţini sorţi au de a mai rămâne la putere în actuala formaţie, întreabă pe dd. Stănescu şi Sturdza. Dacă vrei să ştii ce boroboaţe şi ce ticăloşii au să facă în o altă formaţie eventuală, întreabă pe dd. Aurelian şi Lascar. Aşa stă partidul colectivist astăzi.

Cine strică? Fără un moment de îndoială, poţi răspunde: d. Carada, că le-a tâlcuit visul lui Brătianu, şi Brătianu, că i-a lăsat să prea se adeverească tâlcuirea d-lui Carada. Cu toate parigoriile ce şi le fac cei încă necăpătuiţi şi şi câţiva naivi dreptcredincioşi, un partid politic mai slab, mai neputincios şi mai pierit decât cel colectivist nu se poate. Marele partid a fost ca şarpele sunător: primejdios şi năvalnic pe câtă vreme-i era foame. S-a repezit cu pornire monstruoasă pe pradă: a îmbălat-o şi, pe nemestecate, a înghiţit-o. Astăzi, că s-a umflat, crotalul stă la soare, amorţit de enorma greutate a mistuirii: sfârcul de la coadă de-abia-i mai mişca sunând alene din clopoţei; capul doarme de somnul îndopării nemăsurate: oamenii de treabă pot să i-l sfărâme fără multă luptă.


I.L. Caragiale

: Dragos Gros ~

Energie si satiu Dragos Gros vineri, 1 august 2014. 0 Energie si satiu
 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu