„To DNA, with love”





 Să nu ne amăgim, lupta care se duce nu e una uşoară, mai ales pentru un popor mioritic ca românii, dar asta nu înseamnă că nu avem şansa noastră de a salva ţara de cizma rusească, aproape „implementată” pe grumazul ei. Fără discuţie, Traian Băsescu este Preşedintele! Singurul care timp de 10 ani a luptat cu caracatiţa roşie... Alături de el, alţii, puţini, şi-au adus contribuţia la luptă. Ei sunt potenţialii viitori deţinuţi politici ai noului regim fascist instalat în Parlament şi la guvern, dacă nu facem ceva pentru a împiedica accesul la Cotroceni al unuia din reprezentanţii usl, noua uniune bolşevică, ce-i drept, de nuanţa fascistă.

„Afacerea Microsoft” este una dintre găselniţele tâlhăreşti ale regimurilor iliesciene şi ale celor complice lor. Ani de zile am trăit cu toţii într-o iluzie a democraţiei, o iluzie a guvernărilor oneste şi în folos naţional. Acoliţii „cârpei kaghebiste” au descoperit foarte repede segmentul pe care trebuie să pună accentul pentru ca turma să nu înţeleagă care le sunt manevrele. Aşa a apărut SIVECO, o firmă măruntă, de apartament, ce repede a evoluat, „perfuzată” cu contracte grase guvernamentale şi/sau bugetare. Reţeta nu era complicată: consiliile de administraţie ale societăţilor de stat erau „sfătuite” să vadă „profesionalismul” reprezentanţilor SIVECO, suficient de mult încât la licitaţii să se prezinte doar firma cea „bună”. Ea a primit discreţionar contracte care puteau foarte bine să fie duse la bun sfârşit de către oricine altcineva, la preţuri incomparabil mai mici şi cu un profesionalism adevărat. Complet lipsită de performanţe, SIVECO a fost firma pentru care CA al Societăţii Romane de Radiodifuziune a făcut o şedinţă pentru a aproba... eliminarea din hotărârea anterioară a numelui firmei care „câştigase” licitaţia, fără ca o alta să se prezinte. Dar SIVECO e, totuşi, un „peşte” mic...

Un adevărat „rechin” a fost spălarea de bani publici şi europeni. SIVECO era un bun instrument de spălare a banilor, dar rămânea doar o unealtă, insuficientă pentru a asigura fabuloasele venituri de care avea nevoie noul regim comunist pentru a se „costuma” în mult mai accesibilul neoliberalism de inspiraţie putiniană. Cum foamea de înavuţire şi, pe cale de consecinţă, de putere a noilor fasciști-bolșevici nu putea fi satisfăcută doar cu Bancorex, a apărut cea mai modernă formă de fraudare naţională: sistemul informatic cu tot ceea ce ţine de el. Caracatiţa s-a întins repede şi peste tot... În timp, fiecare guvernare şi-a „sacrificat” oamenii pe „altarul” hoţiei naţionale, un „sacrificiu” profitabil altfel. Şi de ce nu s-ar „sacrifica”, dacă politic sunt la fel? Toate partidele politice din România sunt partide de stânga, fie ele mai moderate sau mai extremiste. În stânga, toţi sunt „fraţi” în ale spolierii bugetului de stat, „cumetri” în ale furtului de la populaţie şi „verişori” când vine vorba despre sifonarea fondurilor europene. În faţa unei populaţii tembelizate de tele-vizuini, toate aservite, gaşca de la putere și cea care simula opoziţia şi-au văzut de „treabă”. Aşa s-a ajuns la... „sistemul informatic centralizat la nivel naţional”, plan elaborat de tâlharii puşcăriaşului Năstase, în vremea când România a avut ghinionul să-l aibă premier.

Ce însemna „sistemul informatic centralizat la nivel naţional”, aşa cum apare formularea în Monitorul Oficial? O înşelătorie cu adevărat naţională, una care a băgat zeci, dacă nu sute de milioane de euro sau mai mult, în buzunarele leprelor roşii care îşi construiau sistemul... tentacular. Nu, usl nu a funcţionat din momentul în care cele două găşti „politice” au decis să iasă la lumină sub forma usl. Colaborarea lor subterană e cu mult mai veche decât au lăsat să se vadă; au fost discreţi, dar nu destul... Îi regăsim în timpul guvernării puşcăriaşului Năstase în „opoziţie”. Pentru toată lumea, „opoziţia” era „neîmblânzită”, acuzând puterea roşie de diverse malversaţiuni futile. Adevăratele „afaceri” le făceau împreună, dar discret, acoperiţi de legi şi ordonanţe nepermise democratic. Revenind la „sistemul informatic”, să spunem că el avea un dublu rol, aşa cum reiese din documentele oficiale, publicate sau nu: aducea averi colosale în buzunarele clientelei tentaculare şi asigura fondurile necesare pentru campaniile electorale, dar structura şi un sistem excelent de supraveghere a populaţiei, întâi de toate, a oponenţilor politici. Pare din alt film, dar aşa cum realitatea bate filmul, la fel bate filmul şi ordonanţa de guvern prin care premierul magraon investea STS ca „integrator al serviciului informatic centralizat la nivel naţional”. Această realitate stranie a fost de altfel publicată în Monitorul Oficial din aprilie 2004, contrasemnată de directorul de atunci al STS. Cum „sistemul” nu poate fi constituit doar din ordonanţe, ele s-au întins la fel de tentacular în diverse instituţii ale statului. Printre societăţile complice s-au numărat SRR, SRTv, Ministerul Apărării etc. Toate entităţile erau „coordonate” de „integrator”, cel care era abilitat să înregistreze TOATE comunicaţiile, fie ele scrise (emailuri şi alte comunicări scrise), video sau cu voce (telefonie şi celelalte). Şi toate astea erau... „democratice” şi „în interes naţional”, asa cum afirma o doamnă, președinte al unui ONG (pesedist) de apărare a democraţiei(!).

Dar sistemul mai avea un avantaj deloc lipsit de importanţă: „integratorul” era un serviciu secret, aşadar toate tranzacţiile tâlhăreşti intrau sub incidenţa... secretului, deci inaccesibile presei şi de neatins pentru Parchetul civil. Zeci de milioane de euro s-au „scurs” pe nimic, iar leprele roşii au crescut în avere, putere, dar şi în aroganţă și cinism. Alegerile prezidenţiale din 2004 au pus capăt jafului, aşa că şefii pesedisti (cu carnet, nu doar colaboraţionişti) ai SRR şi SRTv au plecat în funcţii mai grase. La SRR, locul pesedistului Şeuleanu a fost luat de „penelista” Maria Ţoghină, în realitate o păpuşă cu creierul ca podul palmei, dar o umilă slugă a celor care puseseră un reporter oarecare în funcţia de Preşedinte Director General. Având în vedere că proştii votaseră „schimbarea”, era de aşteptat ca noua conducere superioară, dar deservită de aceeaşi echipă de directori generali-adjuncţi să... schimbe ceva. Şi da, au schimbat tot ceea ce putea ameninţa „tăcerea”, „liniştea” aşternută peste hoţiile complicilor. Ca o paranteză, nu pot uita cum pesedistul Şeuleanu făcea demersuri pe lângă penelista Săftoiu pentru a intra în graţiile Preşedintelui Băsescu, cel care nici nu a vrut să audă de el („Dragă, tu nu înţelegi că degeaba vorbesc cu el, că nu vrea să discute cu tine?!”, i-a răspuns ea jenată.).

Jaful s-a produs pe când psd controla tot: mituise jurnalişti pentru a NU scrie despre ceea ce se petrecea (pe unii îi regăsim azi la A3 şi RTV) şi se organizase în aşa fel încât puterea să le revină total. Teoretic, nimeni nu mai putea da de iţele jafului naţional, iar ei îşi asigurau „domnia” după model putinian pentru încă 20 de ani. Totul a început pe când informatica era un pionierat în România. Şi cum toate trebuie să poarte un nume, primul nume a fost, aşa cum spuneam, SIVECO. Următoarele au fost multe, unele de renume internaţional, dar şi firme de servicii informatice pendinte de fosta Securitate. Ele asigurau creşteri de preţuri halucinante pentru componente şi softuri, bani ce curgeau în buzunarele „potentaţilor” roşii, unii politici, alţii doar slugi ale lor. Cineva ar putea să spună că doar psd a furat, din bani publici, fonduri europene şi bani de la FMI, dar nu e deloc aşa. Odată cu schimbarea psd cu Alianţa DA, servitorii lui Tariceanu au făcut fractură de neuron pentru a menţine acoperite jafurile comise anterior. La SRR, de exemplu, deşi noua PDG, Maria Ţoghină a fost solicitată oficial să intervină pentru ca directorii care comiseseră jaful la nivel de instituţie în folosul Partidului, nimic nu s-a întâmplat. Din contră, cei care au cerut vehement ca afaceri cum era SIVECO, „programul centralizat informatic la nivel naţional” şi alte hoţii flagrante demonstrate indubitabil la Comisia pentru cercetarea activităţii SRR şi SRTv să ajungă în instanţă au fost puşi la index fără perdea. Alianţa psd-pnl funcţiona subteran, ca şi azi, încă de atunci, din 2004 (cel puţin).


La SRR, jaful de proporţii a fost evident şi pentru ultimul salariat. Contractul semnat de SRR cu STS „integra” un soft de cea mai proastă calitate, aşa cum constatase deja BBC, cel care cumpărase softul (nu cu 10 milioane euro), dar fusese obligat să-l scoată după numai o lună, date fiind performanţele inexistente ale lui. În momentul achiziţiei lui de către SRR-psd, programul exista pe internet, pus la dispoziţia internauţilor de către BBC, gratuit în prima lună de utilizare, apoi cu o taxă lunară firească pentru un utilizator de internet (cca. 20 de lire). Soft-ul nu a depăşit niciodată faza de program de utilizator. Nu ştia conducerea pesedistă a SRR că acest program e unul de proastă calitate şi nefuncţional? Fireşte că ştia, dar el avea componente foarte avantajoase pentru partidul roşu: pregătirea personalului, conform contractului, se făcea în Elveţia sau Austria, costurile fiind incluse în suma uriaşă plătită. În realitate, pregătirea au făcut-o indivizi nepregătiţi, în nici o parte decât SRR, chiar şi asta în timpul programului de lucru al salariaţilor. Despre toate acestea deja am scris şi vă invit să parcurgeţi conţinutul concluziilor la care a ajuns Comisia parlamentară de cercetare a activităţii SRR şi SRTv, concluzii ce nu au reţinut furturi uriaşe, dar care totuşi sunt concluzii ce nu pot rămâne fără urmări penale. Fireşte, Comisia a „periat” la sânge depoziţiile şi a reţinut doar ceea ce era mai puţin penal, dar în arhiva Comisiei sunt documente de mare interes pentru DNA. Pentru toate aceste „omisiuni” sunt responsabili penal toţi membrii ei, dar şi șefii SRR și SRTv care s-au perindat până azi.

Documente:



: Dragos Gros ~

„To DNA, with love” Dragos Gros vineri, 3 octombrie 2014. 0 „To DNA, with love”
 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu