„Afacerea
Microsoft” este una dintre găselniţele tâlhăreşti ale regimurilor iliesciene şi
ale celor complice lor. Ani de zile am trăit cu toţii într-o iluzie a
democraţiei, o iluzie a guvernărilor oneste şi în folos naţional. Acoliţii
„cârpei kaghebiste” au descoperit foarte repede segmentul pe care trebuie să
pună accentul pentru ca turma să nu înţeleagă care le sunt manevrele. Aşa a
apărut SIVECO, o firmă măruntă, de apartament, ce repede a evoluat, „perfuzată” cu contracte grase guvernamentale
şi/sau bugetare. Reţeta nu era complicată: consiliile de administraţie ale
societăţilor de stat erau „sfătuite” să vadă „profesionalismul”
reprezentanţilor SIVECO, suficient de mult încât la licitaţii să se prezinte
doar firma cea „bună”. Ea a primit discreţionar contracte care puteau foarte
bine să fie duse la bun sfârşit de către oricine altcineva, la preţuri
incomparabil mai mici şi cu un profesionalism adevărat. Complet lipsită de
performanţe, SIVECO a fost firma pentru
care CA al Societăţii Romane de Radiodifuziune a făcut o şedinţă pentru a aproba...
eliminarea din hotărârea anterioară a numelui firmei care „câştigase”
licitaţia, fără ca o alta să se prezinte. Dar SIVECO e,
totuşi, un „peşte” mic...
Un
adevărat „rechin” a fost spălarea de bani publici şi europeni. SIVECO era un
bun instrument de spălare a banilor, dar rămânea doar o unealtă, insuficientă
pentru a asigura fabuloasele venituri de care avea nevoie noul regim comunist
pentru a se „costuma” în mult mai accesibilul neoliberalism de inspiraţie
putiniană. Cum foamea de înavuţire şi,
pe cale de consecinţă, de putere a noilor fasciști-bolșevici nu
putea fi satisfăcută doar cu Bancorex, a apărut cea mai modernă formă de
fraudare naţională: sistemul informatic cu tot ceea ce ţine de el. Caracatiţa
s-a întins repede şi peste tot... În timp, fiecare guvernare şi-a „sacrificat”
oamenii pe „altarul” hoţiei naţionale, un „sacrificiu” profitabil altfel. Şi de ce nu s-ar „sacrifica”, dacă
politic sunt la fel? Toate partidele politice din România sunt partide de
stânga, fie ele mai moderate sau mai extremiste. În stânga, toţi sunt „fraţi”
în ale spolierii bugetului de stat, „cumetri” în ale furtului de la populaţie
şi „verişori” când vine vorba despre sifonarea fondurilor europene. În faţa
unei populaţii tembelizate de tele-vizuini, toate aservite, gaşca de la putere și cea care simula opoziţia şi-au văzut
de „treabă”. Aşa s-a ajuns la... „sistemul informatic centralizat la nivel
naţional”, plan elaborat de tâlharii puşcăriaşului Năstase, în vremea când
România a avut ghinionul să-l aibă premier.
Ce însemna
„sistemul informatic centralizat la nivel naţional”, aşa cum apare formularea
în Monitorul Oficial? O înşelătorie cu adevărat naţională, una care a băgat
zeci, dacă nu sute de milioane de euro sau mai mult, în buzunarele leprelor
roşii care îşi construiau sistemul... tentacular. Nu, usl nu a funcţionat din
momentul în care cele două găşti „politice” au decis să iasă la lumină sub
forma usl. Colaborarea lor subterană e cu mult mai veche decât au lăsat să se
vadă; au fost discreţi, dar nu destul... Îi regăsim în timpul guvernării
puşcăriaşului Năstase în „opoziţie”. Pentru toată lumea, „opoziţia” era
„neîmblânzită”, acuzând puterea roşie de diverse malversaţiuni futile.
Adevăratele „afaceri” le făceau împreună, dar discret, acoperiţi de legi şi
ordonanţe nepermise democratic. Revenind la „sistemul informatic”, să spunem că
el avea un dublu rol, aşa cum reiese din documentele oficiale, publicate sau
nu: aducea averi colosale în buzunarele clientelei tentaculare şi asigura
fondurile necesare pentru campaniile electorale, dar structura şi un sistem
excelent de supraveghere a populaţiei, întâi de toate, a oponenţilor politici.
Pare din alt film, dar aşa cum realitatea bate filmul, la fel bate filmul şi
ordonanţa de guvern prin care premierul magraon investea STS ca „integrator al
serviciului informatic centralizat la nivel naţional”. Această realitate
stranie a fost de altfel publicată în Monitorul Oficial din aprilie 2004,
contrasemnată de directorul de atunci al
STS. Cum „sistemul” nu poate fi constituit doar din ordonanţe, ele s-au întins
la fel de tentacular în diverse instituţii ale statului. Printre societăţile
complice s-au numărat SRR, SRTv, Ministerul Apărării etc. Toate entităţile erau
„coordonate” de „integrator”, cel care era abilitat să înregistreze TOATE
comunicaţiile, fie ele scrise (emailuri şi alte comunicări scrise), video sau
cu voce (telefonie şi celelalte). Şi toate astea erau... „democratice” şi „în
interes naţional”, asa cum afirma o doamnă, președinte al unui ONG (pesedist) de apărare a democraţiei(!).
Dar
sistemul mai avea un avantaj deloc lipsit de importanţă: „integratorul” era un serviciu secret, aşadar toate
tranzacţiile tâlhăreşti intrau sub incidenţa... secretului, deci inaccesibile
presei şi de neatins pentru Parchetul civil. Zeci de milioane de euro s-au
„scurs” pe nimic, iar leprele roşii au crescut în avere, putere, dar şi în
aroganţă și cinism. Alegerile prezidenţiale din 2004 au pus capăt
jafului, aşa că şefii pesedisti (cu carnet, nu doar
colaboraţionişti) ai SRR şi SRTv au plecat în funcţii mai grase. La SRR, locul
pesedistului Şeuleanu a fost luat de
„penelista” Maria Ţoghină, în realitate o păpuşă cu creierul ca podul palmei, dar
o umilă slugă a celor care puseseră un
reporter oarecare în funcţia de Preşedinte Director General. Având în vedere că
proştii votaseră „schimbarea”, era de aşteptat ca noua conducere superioară,
dar deservită de aceeaşi echipă de directori generali-adjuncţi să... schimbe ceva. Şi da, au schimbat
tot ceea ce putea ameninţa „tăcerea”, „liniştea” aşternută peste hoţiile
complicilor. Ca o paranteză, nu pot uita cum pesedistul Şeuleanu făcea demersuri pe lângă penelista Săftoiu pentru a intra în graţiile
Preşedintelui Băsescu, cel care nici nu a vrut să audă de el („Dragă, tu nu
înţelegi că degeaba vorbesc cu el, că nu vrea să discute cu tine?!”, i-a
răspuns ea jenată.).
Jaful
s-a produs pe când psd controla tot: mituise jurnalişti pentru a NU scrie
despre ceea ce se petrecea (pe unii îi regăsim azi la A3 şi RTV) şi se
organizase în aşa fel încât puterea să le revină total. Teoretic, nimeni nu mai
putea da de iţele jafului naţional, iar ei îşi asigurau „domnia” după model
putinian pentru încă 20 de ani. Totul a început pe când informatica era un
pionierat în România. Şi cum toate trebuie să poarte un nume, primul nume a
fost, aşa cum spuneam, SIVECO. Următoarele au fost multe, unele de renume
internaţional, dar şi firme de servicii informatice pendinte de fosta
Securitate. Ele asigurau creşteri de preţuri halucinante pentru componente şi
softuri, bani ce curgeau în buzunarele „potentaţilor” roşii, unii politici,
alţii doar slugi ale lor. Cineva ar putea să spună că doar psd a furat, din
bani publici, fonduri europene şi bani de la FMI, dar nu e deloc aşa. Odată cu
schimbarea psd cu Alianţa DA, servitorii lui Tariceanu au făcut fractură de
neuron pentru a menţine acoperite jafurile comise anterior. La SRR, de exemplu,
deşi noua PDG, Maria Ţoghină a fost solicitată oficial să intervină pentru ca directorii
care comiseseră jaful la nivel de instituţie în folosul Partidului, nimic nu
s-a întâmplat. Din contră, cei care au cerut vehement ca afaceri cum era SIVECO,
„programul centralizat informatic la nivel naţional” şi alte hoţii flagrante
demonstrate indubitabil la Comisia pentru cercetarea activităţii SRR şi SRTv să
ajungă în instanţă au fost puşi la index fără perdea. Alianţa psd-pnl funcţiona
subteran, ca şi azi, încă de atunci, din 2004 (cel puţin).
La
SRR, jaful de proporţii a fost evident şi pentru ultimul salariat. Contractul
semnat de SRR cu STS „integra” un soft de cea mai proastă calitate, aşa cum
constatase deja BBC, cel care cumpărase softul (nu cu 10 milioane euro), dar
fusese obligat să-l scoată după numai o lună, date fiind performanţele inexistente
ale lui. În momentul achiziţiei lui de către SRR-psd, programul exista pe
internet, pus la dispoziţia internauţilor de către BBC, gratuit în prima lună
de utilizare, apoi cu o taxă lunară firească pentru un utilizator de internet
(cca. 20 de lire). Soft-ul nu a depăşit niciodată faza de program de
utilizator. Nu ştia conducerea pesedistă a SRR că
acest program e unul de proastă calitate şi nefuncţional? Fireşte că ştia, dar
el avea componente foarte avantajoase pentru partidul roşu: pregătirea personalului,
conform contractului, se făcea în Elveţia sau Austria, costurile fiind incluse
în suma uriaşă plătită. În realitate, pregătirea au făcut-o indivizi
nepregătiţi, în nici o parte decât SRR, chiar şi asta în timpul programului de
lucru al salariaţilor. Despre toate acestea deja am scris şi vă invit să
parcurgeţi conţinutul concluziilor la care a ajuns Comisia parlamentară de
cercetare a activităţii SRR şi SRTv, concluzii ce nu au reţinut furturi uriaşe,
dar care totuşi sunt concluzii ce nu pot rămâne fără urmări penale. Fireşte,
Comisia a „periat” la sânge depoziţiile şi a reţinut doar ceea ce era mai puţin
penal, dar în arhiva Comisiei sunt documente de mare interes pentru DNA. Pentru
toate aceste „omisiuni” sunt responsabili penal toţi membrii ei, dar şi șefii SRR și SRTv care s-au perindat până azi.
Documente:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu