Alegeri prezidenţiale cât Europa

  Campania electorală pentru prezidenţiale a început cu mult înainte de lansarea ei oficială. Un prim pas a fost făcut atunci când frauda electorală nereclamată de nimeni a dus usl în alegerile locale la scoruri halucinante, inexistente în nici o democraţie reală. Atunci usl şi-a adjudecat primăriile pe care azi primul oligofren le „înzestrează” cu banii luaţi de la educaţie, sume ce uneori depăşesc milionul de euro pentru o singură primărie. Aşadar, pentru neofasciştii de la putere sau din „opoziţie” primăriile sunt extrem de importante în procesul de fraudare a alegerilor.

Un al doilea pas a fost adjudecarea alegerilor parlamentare şi transformarea Parlamentului în Marea Adunare Naţională Roșie. În acest fel, gașca instalată la putere a ales să acapareze încet şi sigur toate pârghiile puterii într-un stat de drept. Şi-au instalat Procurorul General, au infestat Curtea Constituţională cu cozi de topor cu iz moscovit, apoi au înlocuit Avocatul Poporului, numindu-l în funcţie pe „Klingo” Ciorbea. Ce rămăsese nepreluat? Preşedinţia, dar ea era o chestiune de timp până să o înhaţe. Şi, iată, timpul acela se apropie de un tragic sfârşit... Dar să vedem de ce tragic şi ce importanţă au aceste alegeri deseori bagatelizate de o presă deloc independenta.

În România există tendinţa de a considera că preşedintele ţării e o funcţie mai mult simbolică, de „arbitru”, nu de „jucător”, o „paiaţă” pusă acolo pentru că aşa se face, după cum tot mintea primul plagiator al ţării. Realitatea e complet diferită, iar starea noastră actuală impune să o spunem. Deşi nu e implicat în actul de guvernare, preşedintele nu e deloc lipsit de importanţă în stat, ba din contră. El conduce CSAT-ul în care toţi membrii votează şi unde unanimitatea este obligatorie. În acest moment, o decizie potenţial dăunătoare sau chiar periculoasă pentru ţară nu poate fi adoptată pentru că în fotoliul de la Cotroceni este Traian Băsescu, deci bandiţii roşii nu pot face jocul atât de dorit de stăpânul lor moscovit. Dar ce va fi după Băsescu?

Să ne întoarcem puţin în luna februarie 2014, momentul în care, inexplicabil, foştii aliaţi şi complici în ale loviturilor de stat, psd şi pnl se „despart” cu „pupături” şi regrete simulate. În fapt nu a fost nici un fel de despărţire, decât una de ochii turmei electorale, pentru că în teritoriu alianţa a funcţionat în continuare, azi primăriile pnl primind şi ele „imparţial” fonduri bugetare, la fel ca şi cele ale psd. În acelaşi timp, campania electorală a psd a îmbrăcat o formă de-a dreptul grotescă, promovând pe toate drumurile spectacole nord-coreene şi alte „spectacole” mult gustate de lumpenproletariatul electoral, tocmai pentru ca restul lui să se îndrepte ca opţiune de vot către liberali şi candidatul lor la prezidenţiale. Scenariul e clar şi cel mai probabil va avea rezultatele scontate în Piaţa Roșie, dar să vedem şi care e miza şi cum anume se poate ajunge ca obiectivele moscovite să devină lespedea de mormânt pusă peste România.

Miza ruşilor este, ca mai mereu, geostrategică, economică şi militară. Aceeaşi miză o au şi americanii, cei care văd în România un partener esenţial şi care şi-au plasat la Deveselu o componentă importantă a scutului anti-rachetă. Aşa cum se ştie, scutul este „sula” din coasta ruşilor, la fel cum plecarea spre UE a fostelor ţări satelit le accentuează criza economică. Aşa s-a născut la Moscova „scenariul românesc” prin care Rusia poate da o dublă lovitură, militară şi economică, prima pentru NATO şi a doua pentru UE. De ce anume aveau nevoie ruşii pentru implementarea scenariului? De nişte slugi credincioase, conduse din umbră de „cârpa kaghebistă” şi de o întreagă liotă de agenţi ruşi infiltraţi sau atraşi. Cum „logistica” o aveau încă de la lovitura de stat din decembrie 1989, nu rămânea decât să le ofere consilierea potrivită pentru ca bandiţii să preia întreaga putere la Bucureşti. Odată încheiată „operaţiunea”, nimic nu mai stătea în calea ruşilor pentru a anihila scutul american, dar şi pentru a da lovitura de graţie acestei Uniuni Europene care sileşte „marea” Rusie să se zbată într-o criză din care nu poate ieşi decât acceptând condiţiile lumii civilizate sau... prin război, nu neapărat convenţional.

Alegerile din România pot aduce un Preşedinte sau un „preşedinte” aservit Moscovei, fie că el provine din psd sau din pnl. În acest fel, în CSAT va fi întrunită unanimitatea care să decidă în numele „binelui naţional” că scutul poate „altera relaţia economică România-Rusia” şi deci trebuie eliminată componenta de la Deveselu. În timpul ăsta, Polonia, ţara în care se află cea de-a doua componentă a scutului, deja cochetează cu gândul de a face pe plac Rusiei, dacă aceasta va furniza fondurile compensatorii pe care Polonia le-ar putea aştepta pentru a trăda, cum a procedat deja Ungaria. În acest fel, scutul nu va mai avea nici un fel de potenţial defensiv pentru Europa, iar agresiva Rusie va putea prelua poziţia militaristă deţinută anterior.

Economic vorbind, slugile roşii de la Bucureşti pot decide să părăsească UE, „cedând” ofertei „ispititoare” a Rusiei, pe de o parte şi a Chinei, pe de altă parte. Un asemenea gest ar atrage sancţiuni economice severe la adresa României din partea comunităţii statelor democratice. Şi pentru asemenea situaţie, Rusia şi China sunt pregătite: au înfiinţat BRICS, banca finanţată din uriaşul excedent de cash al Chinei şi pus la dispoziţia ţărilor colaboraţioniste, cele care vor accepta condiţiile... Rusiei. Chinezii nu sunt proşti deloc şi nu vor da ei înşişi un singur dolar, dar o vor face ruşii, în interesul ambelor ţări roșii. Ce înseamnă o ieşire a României din CE? Am spus-o şi o mai spun o dată: CE ar pierde fluxul de transport pe apă ce leagă Marea Baltică şi Marea Nordului de Marea Mediterană, prin culoarul Rin-Dunare, apoi pe Dunăre până la Marea Neagră şi, prin Bosfor şi Dardanele – până la Mediterana ș.a.m.d. În plus, UE ar pierde şi un important producător de cereale şi nu doar, dar şi o piaţă de desfacere excelentă. O Europă în criză ar sucomba brusc, dacă toate astea s-ar petrece, Uniunea ar fi silită să se dezmembreze, iar Rusia să vină în forţă pentru a recupera „cioburile” ce au scăpat de sub cizma sovietică.

La Bucureşti vom avea alegeri prezidenţiale aparent banale, dar în realitate vitale nu doar pentru România, ci şi pentru restul ţărilor europene, iar dacă nu vom fi extrem de grijulii, actul de tristă celebritate de la 23 august 1944, cel care le-a pus ruşilor în braţe jumătate de Europa se poate repeta, ca un arc peste timp al nefericirii, ca un blestem ce planează peste amărâtul popor român. Stă în puterea noastră să-l evităm. Fireşte, frauda electorală ce se pregăteşte n-o putem împiedica noi în mod direct, dar cred că fiecare cetăţean responsabil, grijuliu cu soarta lui şi a copiilor lui poate face în aşa fel încât împreună să împiedicăm frauda şi distrugerea programată a ţării. Când ieşitul în stradă se anunţa a fi singura soluţie de a împiedica organizarea alegerilor de către cei care azi o fac, nu a mişcat nimeni. Măcar acum, dacă nu cumva e prea târziu, poate fiecare să arate că-i pasă aducându-şi contribuţia la devoalarea oricărei manevre ilegale în timpul procesului de votare. Dacă n-o vom face, putem spune ca Dante, încă de pe acum: „lasciate ogni speranza...”, căci peste România se va aşterne iar negura pentru cel puţin 20 de ani, dacă e să luăm în calcul declaraţiile sfidătoare ale usl.