Cam aşa am putea rezuma propunerea deloc nouă reiterată de Ioan Rus, ca o invitaţie către „dreapta” de nu se „bate” cu „stânga”, ci din contră, să colaboreze. O asemenea năzdrăvănie doar mintea coruptă de stalinism a lui ilici putea să conceapă, dacă realitatea n-ar fi fost una foarte diferită şi ieşită complet din tipare, doctrine şi ideologii. Dar să începem cu începutul, adică să analizăm întâi usl, defunct formal, dar viguros în practică oneroasă politică...
Când psd s-a aliat cu pnl (aripile celelalte
sunt doar de decor şi importante ca voturi în parlament, că în rest ele nu
există mai mult decât partidul socialist-taricean), anumiţi „analişti” comentau
haotic despre uniunea... „dreptei” cu „stânga”, alţii despre „necesitatea
naţională” („interesul naţional” a devenit cea mai josnică justificare a
diverselor coterii roşii) de a lupta „strânsuniţi” împotriva „dictatorului”
Băsescu, cel care oricum nu avea destule instrumente pentru a influenţa
instituţiile statului proaspăt acaparate prin lovitura de stat... tocmai de
către usl, acelaşi usl care se bătea cu „interesul naţional” în piept. Cu toate
astea, o alianţă de dreapta-stânga nici nu a existat undeva şi ea nici nu e
posibilă nici din punct de vedere economic şi nici politic, doctrinar sau
ideologic... Nu e posibilă în lumea democratică, dar, iată, foarte posibilă în
democratura din România.
Fără să ne referim la doctrine sau ideologii,
să analizăm un pic mic cele două concepte fundamental opuse: stânga şi dreapta.
Cele două mari grupe politice nu sunt doar opuse, ci şi ireconciliabile; sunt
ca Soarele cu Luna: se „aleargă” reciproc, dar nu se ating niciodată (decât la
extreme, dar nu asta ne interesează acum). Aşa cum spuneam, cele două
reprezintă însăşi opoziţia politică, o „reconciliere” a lor conducând automat
la o degringoladă politică universală; noroc că aşa ceva nu se poate întâmpla.
Conceptual, partidele de dreapta sunt cele care elaborează politicile economice
derivate natural din ideologia pe care ele o promovează şi sunt acele partide
care produc creşterea economică în orice ţară cu democraţie stabilă. Dar
această creştere nu e deloc lipsită de anumite costuri la nivel social, ceea ce
creează în masa de votanţi o anumită preferinţă pentru stânga în ciclul
electoral următor. Aşa ajunge la putere stânga, ea fiind cea care relaxează
prin pomeni şi ajutoare sociale corpul electoral. Doar că stânga este
incapabilă să producă sau măcar să menţină acea creştere economică realizată de
dreapta anterior, ea constituindu-se în „consumator” al veniturilor. Cum dreapta
nu poate produce atât de mult cât e capabilă stânga să consume, cel mai târziu
după jumătatea mandatului, stânga se exprima „economic” mărind fiscalitatea. De
altfel, ca peste tot, stânga românească socialist-liberală nu a fost în stare
decât să crească taxarea şi să inventeze noi impozite generatoare de fonduri
bugetare.
În ţările cu economii stabile, alternanţa la
guvernare nu lasă urme, stânga consumând destul de mult din ceea ce dreapta a
reuşit să acumuleze (exemplul Franţei), fără a cheltui chiar tot. În alte ţări,
Germania, de exemplu, o continuitatea a dreptei creştin-democrate a asigurat
ţării un loc economic de invidiat la nivel internaţional. Chiar şi în România,
un guvern Boc inspirat de un partid de stânga (fostul pdl), dar confruntat cu
situaţia economică lăsată de stânga liberală, a fost obligat să apeleze la
măsuri economice majoritar de dreapta, măsuri care au generat o creştere
economică solidă şi sănătoasă.
Ceea ce propune Ioan Rus nu e propunerea sa,
ci el este doar vocea partidului care nu se „simte” prea bine în degringolada
ideologică în care se află. Urmaş al partidului comunist şi populat la vârf cu
toţi analfabeţii pe care îi putea aduna de pe străzi şi din puşcarii un partid
de teapa psd, el se află acum într-un proces de trecere de la o
„social-democraţie de caviar” către un neoliberalism moscovit-oligarhic. La
rândul său, pnl se vede nevoit să poarte „stindardul” unei false drepte, treabă
uşoară în ochii unui electorat complet nepregătit, dar aproape imposibilă dacă
se va vedea în situaţia de a se confrunta cu un partid cu adevărat de dreapta.
Aşa cum se vede, cele două partide de stânga încearcă să-şi armonizeze nu doar
metehnele, ci şi ideologia care încă e halucinant de departe de orice principii
politice aplicabile în democraţiile europene. De altfel, sub o altă formă, usl,
partidul „pluripartidismului în interiorul fsn” va renaşte fără să fi dispărut,
îmbrăcat în aceleaşi „zorzoane” fasciste, aşa numitul „liberalism social”, atât
de potrivit şi psd-ului, dar şi partenerului său infracţional – pnl.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu