De ce avem nevoie de „Acţiunea Naţională”?

  România a ajuns la o răscruce de drumuri. Unul e drumul său european pentru care s-a luptat Traian Băsescu, altul e drumul spre Moscova, insidios schiţat de puterea roşie de la Bucureşti. Încet-încet, cu „profunde” tăceri prezidenţiale şi cu flagrante încălcări parlamentare ale principiilor democratice, drumul Moscovei începe să prindă contur, în timp ce parcursul european se estompează pe zi ce trece. Deja România a devenit „ţara în care totul e posibil”, atunci când e vorba despre sfidarea naţiunii, a legilor ei şi a democraţiei în sens european. Oligarhii roşii autohtoni sunt tâlhari la drumul mare, guvernanţii se înfrupta fără perdea din bugetul naţional, iar parlamentarii le asigură tuturor acestor infractori imunitatea în faţa legii, încălcând astfel principiul separaţiei puterilor în stat. Economia, la rândul ei e într-o tot mai pronunţată degringoladă, în timp ce taxele şi impozitele cresc ameţitor, puterea de cumpărare a cetăţeanului scade vertiginos, educaţia a devenit o glumă proastă, iar sănătatea – un domeniu paranormal. Aceasta e pe scurt situaţia în care se afla ţara... În asemenea condiţii, într-o Românie aflată la cheremul unei găşti infracţionale ce practică fără ruşine „despotismul luminat”, trebuie să găsim o soluţie pentru a ieşi din marasm. Cine să o găsească? Noi înşine! Cum? Implicându-ne! Şi cum implicarea nu e posibilă fără o bază ideatica solidă, fără solidaritate şi fără o organizare adecvată, iată, apare „Acţiunea Naţională”!

„Acţiunea Naţională” nu e un partid (avem deja destule partide iliesciene), ci o platformă organizaţională ce va promova ideile naţionale creştin-democrate, prea mult timp îngropate adânc de politica, întâi comunist-ceaușistă şi apoi de cea stalinist-iliesciană. „Acţiunea Naţională” nu aduce nimic nou şi nu inventează „roata”, politic vorbind, ci doar îşi asuma sarcina de a dezgropa acele idei naţionale care au creeat România Mare. Putem şi trebuie să arătăm că politica se poate face şi în alte coordonate decât cele iliesciene. „Politica” nu înseamnă doar furt, minciună şi înşelătorie de stânga, ci şi credinţă, onoare, cinste, morală, demnitate şi muncă, acele caracteristici pe care azi doar în cărţi le mai atribuim românilor, dar care cândva ne-au definit ca popor.

„Acţiunea Naţională” se adresează, întâi de toate, celor care au înţeles că niciodată nu vom putea avansa ca naţiune, dacă ne complacem să ne bălăcim în mizeria politică iliesciană, dar şi celor care vor să schimbe ceva în politica românească. Trebuie să ajutăm tinerii să devină politicieni serioşi, pornind de jos, de la baza organizării politice, cei mai capabili dintre ei impunându-se ca nişte adevăraţi lideri creştin-democraţi. „Acţiunea Naţională” va lupta împotriva rasismului şi xenofobiei, a antisemitismului şi comunismului mascat în liberalism social, împotriva a tot ceea ce înseamnă intoleranţă de orice fel. Românii sunt un popor fundamental tolerant, iar asta trebuie să capete o formă concretă, ieşind din tiparele scrise de propaganda roşie. Fireşte, toleranţa românului nu trebuie împinsă până-ntr-acolo încât el să devină, ca azi, îndobitocit de manipulările savante pe care tele-vizuinile le pun în undă fără jenă. Să-i arătăm omului simplu, alegătorului, că el e cel care contează, nu parlamentarul infracţional care s-a căţărat acolo unde e, pe spinările cocoşate de impozite ale celor mulţi şi nebăgaţi în seamă decât o dată la 4 ani. Nu, cel care contează cel mai puţin e chiar „alesul”, în timp ce alegătorul este cu adevărat important. Azi, aceasta normalitate europeană e răsturnată, dar „Acţiunea Naţională” va lupta pentru revenirea ei în peisajul politic românesc.

Ţara nu mai are nevoie de partide de stânga, goale de idei şi pline de vorbe fără suport! Să arătăm că acele partide de „centru-dreapta” sunt creeatii bolşevice, schimonoseli jalnice a ceea ce ar trebui să fie partidele politice. Liberalismul de nuanţă comunistă şi-a arătat „virtuţile” şi, pe cale de consecinţă, eficienţa în a spolia bugetul naţional. În acest moment noi nu mai avem politicieni, ci doar o adunătură infracţională care sfidează o ţară întreagă, un sistem democratic şi o Europă ce asista perplexă la cele petrecute pe scena politică de la Bucureşti. E momentul ca toate astea să înceteze şi noi, cetăţenii obişnuiţi, să ne luăm ţara înapoi şi să o facem să meargă înainte, până când ea va ocupa locul meritat în peisajul european. Da, dar asta nu e posibil fără o şcoală de gândire, una care să promoveze superbele idei de dreapta pe care cu toţii le-am moştenit de la cei care au acceptat să-şi distrugă viaţa în lagărele comuniste, pentru a apăra ideile naţionale, la rândul lor moştenite, prin înaintaşi de seamă, de la „fondatorul” dreptei româneşti, domnitorul Ştefan cel Mare. Deviza lui „Crucea, Steagul, Moldova” a reprezentat secole la rând sinteza dreptei naţionale. Îmbrăţişând moştenirea istorică, „Acţiunea Naţională” va arăta că în politica naţională, ceea ce contează înainte de orice sunt credinţa străbună, poporul şi ţara.

Această platformă, această şcoală de gândire nu este deschisă oricui, chiar dacă asta ar spune orice „democrat”, ci doar acelora care azi sunt anonimi, dar cu inima mare şi deschisă. Politicienii de toate culorile sunt excluşi de la participarea activă în sânul „Acţiunii”. Nu dorim ca politicianismul iliescian să infesteze iar o organizaţie ce are menirea de a restitui cetăţeanului ceea ce îi aparţine de drept, dar vom lupta pentru promovarea oamenilor oneşti ce înţeleg să se dedice politic naţiunii care i-a ridicat. Vom combate vehement ipocrizia politică, minciuna de stânga şi coteriile de orice fel cu acele partide de inspiraţie comunistă. „Acţiunea Naţională” va fi mereu profund anti-comunistă, dar şi împotriva oricăror forme de manifestare mascată a flagelului care a afectat grav fiinţa naţională, comunismul. Nu mai acceptăm ca foşti activişti de partid comunist, azi să se erijeze în „stâlpi” ai... dreptei româneşti, nu mai putem tolera continuarea acestui model de politică, pe care azi îl vedem răspândit ca o ciumă roşie.

În altă ordine de idei, economia românească grav afectată are nevoie de dreapta. Se ştie că în orice ţară normală, alternanţa la guvernare dreapta-stânga este motorul democraţiei şi suportul pentru o economie stabilă. România a ajuns în starea economică de azi pentru că nu avem un partid de dreapta capabil să impună măsuri economice similare pentru a putea produce, iar apoi stânga să consume. Alternanţa partidelor de stânga socialiste şi liberale trebuie să înceteze, altfel economia se va îndrepta către un previzibil colaps. Într-o ţară în care o stângă e înlocuită de o alta, alternanţa clasică îşi pierde complet substanţa, iar societatea nu poate progresa, ci dimpotrivă. Aici trebuie să intervenim noi, cei mulţi şi să spunem „Gata! Vrem fapte, nu vorbe!”.

Avem nevoie de un sistem de învăţământ, unul care să formeze cu adevărat, de un alt sistem de asigurări de sănătate, unul în care asiguratul să dispună integral de banii pe care i-a plătită ca taxe, de medici liberi să profeseze, nu să stea cu mâna întinsă la un salariu bugetar, de taxe reduse şi de încurajarea iniţiativei private. Dacă stânga, fie ea socialistă sau liberală, suprataxează, avem nevoie de o dreaptă care să reducă taxele şi să producă astfel încât prosperitatea cetăţeanului să înceapă să-şi facă apariţia. „Acţiunea Naţională” nu va promite nimănui bunăstarea, dar va activa pentru ca fiecare om responsabil să poată să-şi construiască propria-i bunăstare. Vom face tot ce putem pentru ajutorarea săracilor, dar nu vom încuraja niciodată pomenile bugetare oferite fără măsură şi fără discernământ mituiţilor de bodegă. Vom arăta că ideile naţionale, politice şi economice sunt ideile ce vor salva ţara de la dezastrul moral, economic şi politic pe care stânga stalinist-liberală vândută Moscovei deja l-a rezervat României.

„Moartea” unui președinte

 Şi eu, ca foarte mulţi alţii, ani de zile m-am hrănit cu iluzia că finalmente avem un preşedinte ce va intra în cartea de istorie. Preşedintele Băsescu a fost foarte bun în funcţia pe care a ocupat-o, deşi din 2012 încoace a avut un parcurs deseori greu de înţeles (şi nu mă refer la ultimele 6 luni, pe care chiar el şi le-ar dori scoase din mandat; nu ştim de ce, dar ştie el...). S-a opus bine loviturii de stat, dar nu într-atât încât s-o contracareze, ci doar să o întârzie; o să spunem că nu şi-a dat seama şi că regretă... Fireşte, regretele ar fi tardive, acum când usl a acaparat absolut toate instituţiile statului de drept: de la  Preşedinţie şi până la SRI, toate sunt conduse de puciştii ce şi-au desăvârşit lovitura de stat prin „alegerea” lui KlaUSLică drept preşedinte usl al României.

Pot înţelege greşeala, pot accepta inabilitatea, dar în acţiunile relativ recente ale lui Traian Băsescu nu despre greşeli e vorba, cu atât mai puţin despre inabilităţi. Să le luăm pe rând pe acelea care chiar contează, cele care fac o imagine corectă a ceea ce e „dreapta” la noi şi cui serveşte ea. Prima greşeală a fost nominalizarea ca premier a oligofrenului mitoman în absenţa unui plan bine pus la punct de supraveghere a sa şi a găştii pe care el o reprezintă. Atunci ar fi trebuit să numească un premier pdl, iar dacă el nu era acceptat de parlament, ajungeam la alegeri anticipate; apoi vedeam noi... O a doua greşeală a fost lipsa de reacţie în faţa rezultatelor halucinante de la locale, când şi un elev de liceu ar fi înţeles că ele au fost cumplit măsluite, altfel nu se înregistrau scoruri electorale ce le-au întrecut şi pe cele de faţadă, ale lui Ceauşescu (88,7% la locale în „epoca de aur” şi 90% Piedone de la PC în 2012; şi, că tot veni vorba, Piedone unde avea domiciliul în 2012, acolo unde şi-a luat permis pentru toate categoriile într-o singură zi sau în sectorul 4?). O a treia gravă greşeală a comis-o când a recomandat „răul cel mai mic” şi, apoi, când a spus că ar trebui susţinut Klaus cel Lent. De ce spun asta... Fără nici o discuţie, pnl este un partid clientelar şi client al Moscovei, aşa cum s-a văzut de foarte multe ori pe parcursul loviturii de stat continuate. Un Căcărău care, ca preşedinte interimar nu s-a sfiit să se afişeze cu ruşii sau rusofilii, un Hasotti care povestea cum va fi viitorul politic al ţării sau un Vosganian care a „haiducit” energie ieftină pentru miliardarii lor de mucava, toţi sunt dovada vie că liberalismul e de stânga şi în slujba „licuriciului” din Piaţa Roșie.

Cu toate astea, Băsescu l-a sprijinit pe Klaus, unul şi acelaşi cu „premierul GRIVCO”, poate din nepăsare, poate accidental sau conjunctural, dar poate, totuşi, nu chiar... A fost un final de mandat penibil, în care luptătorul de mai ieri a devenit o umbră ce apărea rar şi vorbea deseori contradictoriu cu sine, de la o apariţie la alta. Jucătorul de ieri, inteligent, spectaculos, agresiv şi cerebral a devenit un personaj şters a cărui importanţă aproape că nu mai există; „cucul” care ieşea cândva, pe final de mandat se hodorogise şi nu mai anunţa nimic. „Ce putea să facă?”, ar spune un fan al său... Putea, şi putea multe... A ştiut perfect, atunci când a determinat apariţia Mişcării Populare, că liberalismul european e de stânga, dar nu numai că n-a pomenit o vorbă despre impostura liberală într-o „dreaptă” de operetă, dar a mai şi încurajat Mişcarea şi apoi Partidul să-şi asume că sursă doctrinară liberalismul clasic, deşi el l-a inspirat şi pe Marx, doar că ăla nu creea un curent de dreapta, ci de extremă stângă. Ca orice om de bună credinţă, am considerat asta o gafă ce provine dintr-un reflex indus de propaganda roşie post-decembristă, dar cele ce au urmat mandatelor prezidenţiale au arătat că nu e deloc chiar aşa...

Toată lumea a aşteptat revenirea pe scenă politică a lui Traian Băsescu şi, excepţie făcând fanii persoanei, nu şi ai unor idei, toate aşteptările au fost în van... Am crezut sincer că doar ce va reveni, că PMP va şi deveni un partid creştin-democrat autentic, naţional şi european, unul care să dea o garanţie partenerilor României, că democraţia n-a murit şi are cine se luptă pentru reafirmarea ei. În loc de asta, apare pe sticla televizoarelor un personaj deloc la fel de strălucitor, cu un discurs nu foarte clar, nu foarte concret, unul ce seamănă bine cu „limba de rumeguş” liberală. Ca urmare, Băsescu anunţă că vrea să facă din PMP o alternativă viabilă a... pnl! Adică nu un partid de dreapta, creştin-democrat, ci unul de stânga – liberal! E cât se poate de limpede că omul politic Traian Băsescu a „naufragiat” ca un petrolier, iar locul său a fost luat de un politician de duzină care face „cristiane” printre „jaloanele” deja înfipte de usl.

Nu ştie el că liberalismul românesc care singur se reclamă ca provenind din liberalismul clasic, este un curent de stânga? Efectiv nu are cum să nu ştie, atât timp cât pnl este afiliat la ALDE (grupul liberal european), grup aliat, ca şi în România, cu socialiştii europeni, nu cu popularii. Dar PMP este afiliat grupului PPE, deci teoretic poate fi de dreapta, aşa cum singur îşi şi spune. Atunci cum poate să adopte o linie de stânga, liberală? Toate au o singură explicaţie: liberalii manipulează o populaţie incapabilă să se informeze şi se declară de dreapta, iar popularii lui Băsescu le calcă pe urme, încercând să „le ia fata”, dar şi ei manipulând la fel de politicianist. În acest fel, PMP şi-a asigurat coada partidelor liberale, iar Traian Băsescu a naufragiat, în loc să intre în istorie. Mă despart net de un asemenea mod de a face politică! L-am susţinut pe fostul preşedinte atât timp cât am crezut în onestitatea lui şi în capacitatea sa de luptă, dar mereu eu am fost partizanul unor idei, nu susţinătorul tâmp al unei persoane, poate şi pentru că ideile rămân, pe când persoanele, iată, se schimbă, mor politic şi dispar.